Î n ultimele trei decenii echipa de handbal fete a C.S.S.Petroșani a fost antrenată de prof. Edith Mileti și apoi de Daniel Brânzău.

Deoarece doamna Mileti s-a pensionat, iar Daniel Brânzău a optat pentru o catedră la Vulcan, cei de la C.S.S.P. au adus un nou antrenor, Alexandru Rotaru (37 ani), care se va ocupa în continuare de sportivele handbaliste.
Reporter: Bun venit la Petroșani, domnule Rotaru. Ați început bine la CSSP, locul 2 după primul turneu național de la Tg.Jiu cu junioarele III…
Alex. Rotaru: Vă mulțumesc de urare! Am venit la Petroșani unde am găsit o echipă formată și bine pregătită de predecesorii mei, doamna Mileti și domnul Brânzău, care au făcut în timp o excelentă selecție. Îi felicit!
Reporter: Cum a fost revenirea fetelor după pandemie?
Alex.Rotaru: S-au bucurat, evident, a trebuit să ne acomodăm reciproc, să ne cunoaștem. Din păcate, unele au renunțat, cine știe, poate vor reveni, eu le aștept cu drag. E bine că la antrenamente avem 18-20 jucătoare la junioare III.
Reporter: Cum ați aprecia reacția jucătoarelor dvs. după primul tur de la Tg.Jiu, în seria J?
Alex.Rotaru: Am plecat cu gândul de a câștiga unul sau două meciuri, dar spre surprinderea tuturor, fetele noasre au dat dovadă de multă ambiție și seriozitate, ne-am pregătit bine trei săptămâni și am câștigat trei jocuri. Asta ne dă speranțe pentru viitor.
Reporter: Următorul turneu, pe 7 aprilie…
Alex.Rotaru: Da, avem timp suficient pentru a ne omogeniza mai bine. Ne-am dori ca acest al doilea turneu al Seriei J naționale să se dispute la Petroșani, avem aici condiții perfecte pentru a fi gazde bune.
Reporter: Sunteți nou venit. Practic, aveți vreun plan de bătaie pe termen lung sau e ceva temporar?
Alex.Rotaru: Am venit la Petroșani pentru performanță. Dacă vroiam să stau pentru sport în școală, rămâneam la mine la Caracal. Nu voi pleca, mi-am adus și familia la Petroșani (n.n.soția este antrenor de sanie tot la CSSP), vrem să ne stabilim aici. E o zonă minunată, cu oameni liniștiți, cu părinți care își sprijină copiii să facă sport, am toate motivele să îmi doresc să continui tradiția handbalului petroșenean.
GENU TUTU