Lajos Oltan este unul din putinii supravietuitori ai generatiei Jiului si Minerului Lupeni a anilor 50 din veacul trecut.
La 77 de ani, a povestit cu mult har câteva întâmplãri din vremea lui Crâsnic, Romosan, Farkas II, Szoke, Martinovici, Casandra, dar si a mai participat într-o finalã de Cupa României cu Foresta Fãlticeni.
Reporter: Domnule Oltan, cum era fotbalul acum o jumãtate de veac, chiar mai mult…
Lajos Oltan: Ooh, era o bucurie, o plãcere! Eu locuiam în apropierea vechiului stadion Jiul si m-a prins repede atmosfera locului! Aveam 14 – 15 ani, sunt nãscut în iulie 1941 – si prin 56 eram ”înrolat” la juniorii Jiului. Îi admiram la antrenamente pe Crâsnic, Licã Panait, Coidum, Victor Gabor sau Imi Farkas…
Reporter: Cum ati ajuns în echipa mare a Jiului?
L. Oltan: Antrenorul Virgil Mãrdãrescu m-a vãzut, m-a plãcut si m-a chemat! Tin minte cã am debutat în toamna lui 1959 într-un nefericit 0 – 5 la Farul Constanta. A fost pentru Jiul sfârsitul unei epoci, atunci a si retrogradat în timp ce Minerul Lupeni a rãmas în Divizia ”A”.
”Suporterii mi-au spart geamurile”
Reporter: Apoi?
L. Oltan: Am fost dorit de cei de la Minerul Lupeni care continuau sã joace în Divizia ”A”. I-am bãtut de douã ori pe Jiul – care revenise în Divizia ”A” cu 1 – 0, atât la Lupeni cât si în retur la Petrosani. Dupã meci, prãpãdul lumii, suporterii Jiului mi-au spart geamurile de la casa din Dimitrov, acuzându-mã cã eu i-am împins spre retrogradare. Eu nu îmi fãceam decât datoria fatã de noua mea echipã, dându-le golul decisiv. Altfel, cãdea Lupeniul.
Reporter: Era mare rivalitatea cu Lupeniul?
L. Oltan: Vai de mine, de neimaginat! Desi Lupeniul îsi fãcuse echipã în majoritate cu jucãtori de la Jiul Petrosani. Pânã la urmã, la finalul editiei 1962 – 1963 am retrogradat si cu Minerul Lupeni. Se încheia o epocã frumoasã pentru mine. Aveam doar 22 de ani si îmi doream enorm sã joc fotbal, iubeam Jiul si am revenit la Petrosani în Divizia ”B”.
”L-am bãtut pe Tãlmaciu”
Reporter: A fost un nou început?
L. Oltan: Oarecum… Se retrãseserã Crâsnic, Ciurdãrescu, Gabor, Romosan, Farkas II, altii au plecat, venea o nouã generatie cu Nicoarã, N. Vlad, Penzes, Staicu, Titi Dumitriu, ”Bubu” Achim, Libardi si… Oltan, care revenea la Jiul. Era si un antrenor nou, Viorel Tãlmaciu, pe care l-am cârpit la cabana ”Rusu”, în cantonament.
Reporter: !!??
L. Oltan: M-a enervat, la un joc de poker, a vrut sã ne ”facã” la bani. M-a luat de urechi iar eu i-am tras vreo câteva ”lopeti” si asta a fost. A trebuit sã plec, am ajuns tocmai la Foresta Fãlticeni în Divizia ”C”. Acolo am trãit marea bucurie de a juca pe 2 iulie 1987 finala Cupei României cu Steaua dupã ce eliminaserãm în semifinale cu 1 – 0 (gol marcat de mine) pe Rapid Bucuresti, campioana României la acel moment. În finalã, Steaua ne-a zdrobit cu 6 – 0, dar nu mai conta…
Reporter: Asadar, un traseu marcat în fotbal!
L. Oltan: Sã zicem si asa… Am mai jucat pe la Jiul Petrila sau Minerul Aninoasa, unde n-a fost rãu deloc. Dar eu rãmân toatã viata mea cu gândul alãturi de echipa pe care am iubit-o mereu, Jiul Petrosani.
GENU TUTU
