Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, a organizat, în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții, ediția a XXIII-a, o întâlnire cu domnul prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, reputat istoric, cercetător, membru corespondent al Academiei Române, expert în relații internaționale, diplomat, fost negociator-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană. Intelectual de ținută, cu o vastă operă științifică, autor a peste 30 de cărți de specialitate, prof. Vasile Pușcaș este un reputat expert în relații internaționale, integrare europeană și negocieri europene, precum și relații de afaceri și managementul conflictelor în Europa Centrală și de Est în secolul XX.
La Salonul Hunedorean al Cărții a fost prezent cu trei cărți apărute la prestigioasa Editură Școala Ardeleană din Cluj-Napoca: Istoria din cotidian, Românii în Uniunea Europeană și România și lumea înschimbare.
Istoria din cotidian a fost scrisă, după cum mărturisește autorul, ca o replică la afirmația tot mai des întâlnită conform căreia românii nu mai sunt interesați de istorie. Cu toate acestea, spune prof. Vasile Pușcaș, „nevoia de istorie vine chiar din trăirile noastre ca ființe umane și străbate cu noi ritmurile și sensurile vieții cotidiene”.
România și lumea în schimbare cuprinde studii și analize riguroase și bine documentate cu o tematică preponderent de politică externă și diplomație, având în atenție România.
În sfârșit, Românii în Uniunea Europeană „(…) a fost publicat în zilele când se marcau 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, dar nu și-a propus încadrarea într-un discurs aniversar. Era și contextul derulării Conferinței privind viitorul Europei, însă autorul nu s-a înscris în vreo platformă formală a acestei dezbateri. Opiniile cuprinse în paginile de față sunt ale intelectualului cu luciditate critică, istoricului istoriei contemporane și cetățeanului observator/participant la unele etape ale procesului aderării României la Uniunea Europeană”.
Prezența distinsului diplomat și om politic la această importantă manifestare dedicată cărții a conferit un plus de valoare acestei adevărate sărbătoricare este Salonul Hunedorean al Cărții. Impresionanta sa activitate științifică, politică, diplomatică reprezintă simbolul intelectualului de elită, al omului de știință cu o vastă operă materializată în cele peste 30 de volume și zecile de studii, articole, comunicări științifice.
Cele trei cărți pe care le-a lansat domnul prof. Vasile Pușcaș pun în lumină profilul cărturarului patriot, ne dezvăluie o parte din tot ceea ce domnia sa a făcut de-a lungul deceniilor pentru ca România să-și ocupe locul binemeritat în concertul popoarelor europene. Cei care vor citi aceste cărți vor trebui s-o facă cu atenție și cu respectul față de omul Vasile Pușcaș care a fost întotdeauna călăuzit de un patriotism adevărat, profund și neostentativ, un patriotism născut din moștenirea strămoșilor, dar este ancorat în realitățile complexe ale secolului XXI, când, așa cum spune autorul, istoria recentă a năvălit peste noi.
Trăim timpuri complicate, din ce în ce mai greu de înțeles și de acceptat. Suntem prinși în vârtejul unor evenimente pe care nu le înțelegem și nu întotdeauna le dorim.
Întâlnirea noastră cu distinsul diplomat ne-a oferit privilegiul să deslușim, să înțelegem perspectivele pe care România le are ca membră în structurile europene, poziție și statut obținute și prin implicarea domnului prof. Vasile Pușcaș într-un efort diplomatic remarcabil. Întreaga sa strădanie diplomatică a valorificat moștenirea unor nume ilustre de mari diplomați români, de la Ion Ghica și Nicolae Titulescu la Mircea Malița, care au reprezentat România cu demnitate, pricepere și profund simț patriotic.
Aceste cărți ne vor ajuta să aflăm răspunsuri la nenumăratele întrebări pe care ni le punem despre soarta noastră în angrenajul complex al lumii de azi, despre momentele definitorii din istoria noastră contemporană, despre drumul pe care trebuie să mergem în așa fel încât să rămânem un popor demn, mândru de istoria lui.
Așa cum ne-am așteptat, de la întâlnirea cu domnul prof. Vasile Pușcaș am plecat mult mai îmbogățiți spiritual, cu gândurile mult mai limpezi și bucuroși că am avut ocazia să ne întâlnim cu un intelectual de anvergura oaspetelui nostru.
În finalul întâlnirii, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Huneoara – Deva i-a oferit domnului profesor Vasile Pușcaș o diplomă de excelență „pentru excepționalele contribuții în domeniul diplomației, politicii și științei puse în slujba Țării”.
Manager,
Ioan Sebastian Bara