Pe lângã reclamatiile întemeiate, inspectorii din alimentatia publicã din Valea Jiului au fost nevoiti sã dea curs unor sesizãri ridicole. Sãptãmânã grea pentru inspectorii DSVSA Hunedoara care au primit zeci de sesizãri în Valea Jiului. Printre ele au fost si câteva care i-au lãsat cu gura cãscatã de inspectori.
Cum sunt obligati sã verifice cele sesizate n-au avut încotro si le-au fãcut pe plac petitionarilor. Cele mai bizare sesizãri au venit în sãptãmâna dinaintea sãrbãtorilor pascale. Astfel, de la mielul „cu coadã de ied” si pânã la „mielul care era oaie piticã”, inspectorii în alimentatie au fost nevoiti sã gãseascã rezolvare la sesizãri. „Au fost si reclamatii întemeiate, însã unele au fost de-a dreptul absurde. Un cetãtean a venit la mine si m-a întrebat cum deosebeste mielul de ied s-au alt animal.
I-am explicat cum trebuie sã fie, printre altele cã iedul are si coada mai scurtã si dacã-si cumpãrã din locurile autorizate sigur nu va fi înselat.
Ulterior a venit iarãsi la mine si mi-a spus cã si-a luat dar este în dubii. Mielul avea coada dar era tãiatã. Am verificat comerciantul si totul era în regulã, era miel. Dupã ce ne-am înteles cât de cât, a ajuns si respectivul la concluzia cã era miel si nu ied. Totusi, ca sã fie sigur m-a chemat si acasã sã vãd cu ochii mei ce coadã avea. O altã sesizare a venit de la
o doamnã, vizibil tulburatã cã într-un supermarket a descoperit doar o jumãtate de miel. Era contrariatã, unde-i cealaltã jumãtate. Asa cã n-am avut încotro si a trebuit sã ne punem pe cãutat, mãcar cât sã o linistesc. În zadar i-am explicat cã asa se vinde, cã unii oameni nu vor un miel întreg. Abia am scãpat de ea”, povesteste unul dintre inspectori.
Minerul si oaia piticã
O altã sesizare a venit de la un petrosãnean, angajat la minã, si care le-a spus inspectorilor cã el a cumpãrat un mile care, de fapt, era o oaie piticã. Vroia sã-i tragem la rãspundere pe cei care i-au vândut carnea.
„A tinut sã precizeze de la bun început cã lucreazã la minã. Prin urmare ar fi bine sã vedem ce facem cu sesizarea lui, altfel iese rãu. L-am întrebat câte kilograme avea si mi-a rãspuns cã zece. Îl cumpãrase întreg, asa cã era imposibil sã primeascã oaie, mai ales cã avea stampila care atesta verificarea sanitar-veterinarã. Dupã ce l-am asigurat cã a luat miel, mi-a replicat cã el crede cã, totusi, era o oaie piticã”, mai spune inspectorul. Alte zeci de plângeri ciudate au ajuns pe masa inspectorilor, si chiar dacã era evident cã sunt neîntemeiate, inspectorii n-au avut încotro si au trebuit sã le verifice pentru linistea petentilor.
Maximilian Gânju