Expertii de la INSEMEX Petrosani sustin cã studiul comandat de Complexul Energetic Hunedoara este complet si acesta rãspunde tuturor întrebãrilor Comisiei Europene.
Reactia oficialilor de la cel mai de renume institute de cercetare din tarã vine în urma declaratiilor secretarului de stat în Ministerul Energiei, care a afirmat cã documentul are anumite lacune.
“La momentul la care Comisia Europeanã a solicitat niste lãmuriri, studiul nici mãcar nu era finalizat, era în termenul de predare, nici mãcar nu ajunsese la Companie (Complexul Energetic Hunedoara – n.r.). Ei ne-au întrebat aspecte care sunt cuprinse în studiu, nu ne-au întrebat pe noi, ci au cerut CEH-ului. Toate aspectele sunt prevãzute în acest studiu si o sã facem, din nou, o sintezã a lor. Studiul era bine fãcut si bine întocmit”, a declarat Artur Gãman, directorul general al INSEMEX Petrosani. Raportul întocmit de INSEMEX Petrosani în ceea ce priveste prelungirea activitãtii cu productie a minelor Lupeni si Lonea trebuie îmbunãtãtit. Potrivit oficialilor din Ministerul Energiei documentul omite o serie de aspecte importante care trebuie prezentate Comisiei Europene, astfel cã au fost solicitate completãri.
“A ajuns o variantã care nu este completã si am cerut refacerea lui. Documentul nu rãspunde cerintelor Comisiei Europene. Am discutat cu Compania (Complexul Energetic Hunedoara-n.r.) si compania cere INSEMEX completãri”, a declarat Doru Visan, secretar de stat în Ministerul Energiei.
Artur Gãman, directorul general al INSEMEX sustine cã pentru lãmuriri suplimentare se va realiza o sintezã. În fapt, toate aspectele, potrivit celor de la INSEMEX, sunt prezentate în studiul comandat de Complexul Energetic Hunedoara. De altfel, documentul aratã faptul cã “la încetarea activitãtii de productie rezervele deschise trebuie sã fie epuizate”.
În plus, documentul scoate în evidentã faptul cã închiderea minelor Lupeni si Lonea fãrã epuizarea rezervelor de cãrbune din capacitãtile deschise poate constitui un real pericol, dat fiind faptul cã la “EM Lupeni, a rezultat cã stratul de cãrbune este clasificat în categoria de „cãrbuni cu risc ridicat de autoaprindere”, iar la perimetrul “EM Lonea a rezultat cã stratul de cãrbune este clasificat în categoria “cãrbunilor auto inflamabili cu tendintã pronuntatã la autoaprindere”.
Monika BACIU