În perioada 7-14 septembrie 2019, în Columbia, a avut loc cea de IX-a Conferintã a Organismului International de Salvare Minierã – IMRB, manifestare stiintificã la care a participat o delegatie a INCD INSEMEX Petrosani formatã din domnul director tehnic dr. ing. Daniel PUPÃZAN si condusã de domnul director general dr. ing. George Artur GÃMAN, care reprezintã INSEMEX si România în calitate de membru fondator si ocupã un loc în Comitetul Director al acestei entitãti.
Sub sloganul “Împreunã, salvãm vieti”, 500 de participanti din 26 de tãri s-au întrunit, obiectivul principal al Conferintei fiind dezbaterea problemelor emergente în ceea ce priveste activitatea de salvare minierã, metodele de interventie ale salvatorilor minieri, precum si instruirea personalului din unitãtile miniere. Conferinta s-a desfãsurat în Bogota. Pe parcursul evenimentului au avut loc vizite la Statia de Salvare si Securitate Minierã din Ubate, la Uniminas Casablanca Tunel, precum si vizitã tehnicã la SENA National Mining Center. La întâlnirea reprezentantilor din fiecare tarã, au fost discutate subiecte legate de evenimentele de interes comun petrecute în ultimii doi ani, precum si planificarea locatiilor unde se vor desfãsura urmãtoarele conferinte, respectiv Australia în 2021 si Africa de Sud in 2023. Lucrãrile stiintifice prezentate în cadrul Conferintei au abordat teme precum interventiile în situatii de urgentã, managementul operatiilor de salvare minierã, tehnologii în salvare minierã, psihologia în urgentele miniere.
În cadrul workshop-ului “O echipã unitã în salvare de vieti”, desfãsurat pe data de 8 Septembrie 2019, s-au dezbãtut teme precum sustenabilitatea Organismului International de Salvare Minierã, site web si comunicare, structura executivã a Organismului International de Salvare Minierã, membri si asociati ai Organismului International de Salvare Minierã, precum si despre Competitia Internationalã de Salvare Minierã – IMRC.
De asemenea, au fost prezentate ultimele noutãti în domeniul echipamentelor de protectie a respiratiei prezentate de companiile DEZEGA si DRAEGER, aceasta din urma prezentând ultima inovatie în materie de echipament de protectie a respiratiei cu circuit inchis, BG Pro Air. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minierã si Protectie Antiexplozivã INSEMEX Petrosani a participat cu lucrarea “Managementul activitatilor de interventie si salvare la unitãtile miniere din Romania” prezentatã de domnul director general Dr. ing. George Artur GÃMAN în cadrul sesiunii tematice “Salvare minierã si Operatiuni Manageriale de Sistem”.