Autoritățile locale de la Uricani s-au văzut nevoite a anula, pentru a doua oară, contractul pentru înregistrarea cadastrală a unor imobile din localitate. Nici la procedura aceasta nu a fost depusă nicio ofertă.
”Aceasta procedura a fost anulata automat deoarece la data limita de depunere oferta nu au existat ofertanti care au depus oferta”, arată motivul anulării.
Obiectul contractului este constituit de prestarea serviciilor de cadastru. Resursele financiare pentru executarea contractului sunt asigurate de ANCPI prin bugetul Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Hunedoara, in cadrul Programului National de cadastru si carte funciara a lucrarilor de inregistrare sistemica.
134.453 de lei este valoarea contractului de servicii. Condițiile obligatorii constau în identificarea limitelor imobilelor în
concordanta cu HG 1169 si trasarea limitelor imobilelor pe teren în sistemul de referinţă naţional STEREO 70; identificarea decretelor de expropriere şi solicitarea copiilor de pe acestea de la Arhivele Statului. stabilirea corelaţiei între decretele de expropriere şi terenurile proprietatea domeniului public si privat a locălitatii, cu delimitare de proprietatile private apartinand altor persoane fizice si juridice; identificarea cu cartea funciară veche, având în vedere că decretele de
expropriere au vizat folosinţa, şi nu publicitatea imobiliara rezultata din cartea funciara; identificarea, dupa caz, a suprapunerilor cu Fondul Silvic Naţional; soluţii de realizare a lucrării si finalizarea acesteia în condiţiile în care există suprapuneri cu proprietăţi private pentru care pot exista acte întocmite dupa data emiterii decretelor de expropriere.
Este pentru a doua oară când
procedura este anulată din lipsă de oferte.
Monika BACIU