Avram Iancu, bibliotecarul din Petrosani care si-a propus sã strãbatã înot cei 2.860 de kilometri ai fluviului Dunãrea, a ajuns dupã circa o sãptãmânã la borna care indicã faptul cã mai are de parcurs 2.600 pânã la finalul cãlãtoriei sale, care este programatã sã se încheie, pe 20 august, la Marea Neagrã.
În cursul zilei de luni, Iancu a reusit sã înoate circa 30 de kilometri pe cursul Dunãrii, timp de 11 ore, acesta fiind recordul de pânã acum al cursei pe care o face.
„Mã bucur foarte mult cã alãturi de caiacistii mei am reusit sã parcurg aproape 30 de km si am ajuns la aceastã bornã pe care o visam, borna 2600. Mã bucur foarte mult cã mâine (marti, n.r.) mai parcurg un kilometru si deja cifra de aici se schimbã (…) si ajutã foarte mult la moralul meu”, spune Avram Iancu într-o înregistrare video postatã pe pagina sa de socializare. Pe de altã parte, înotãtorul se aratã bucuros pentru cã a depãsit problemele legate de hipotermie, pe care le-a acuzat în cursul zilei de duminicã, zi în care nu a fost soare, iar apa era foarte rece. Pragurile de prundis au fãcut ca apa sã nu fie mai adâncã de 15 cm, motiv pentru care Iancu a trebuit sã se ridice în picioare.
„Vântul sufla cu putere din spate, pe pielea udã. Nu vã pot descrie simtirea. Pot doar sã vã zic cã dupã 24 de km parcursi am fost rãpus de hipotermie. Tremuram din toate încheieturile, iar tendoanele din zona inghinalã mã dureau cumplit, datoritã contractiilor involuntare ale organismului în încercarea de a se apãra. Si cum am experiente hipotermice, stiam cã din acea stare e imposibil sã ies. Atunci am decis sã încetez cursa pentru aceastã zi”, scria duminicã seara, pe Facebook, Avram Iancu. Bibliotecarul Avram Iancu, cunoscut pentru performanta de a traversa înotând Canalul Mânecii, si-a propus sã strãbatã înot cei 2.860 de kilometri, de la izvoarele Dunãrii pânã la vãrsarea fluviului în Marea Neagrã. Startul oficial în aceastã provocare dificilã a fost dat pe 20 iunie la Donauschingen, în Muntii Pãdurea Neagrã. Sosirea este estimatã în Portul Sulina pe 20 august, interval în care Iancu va strãbate zece tãri si patru capitale europene.