Prima echipă redacțională, școlită și care deja a creat un site și are o revistă școlară în adevăratul sens al cuvântului, este la Colegiul Economic Hermes. Elevii de aici au învățat meserie de la un corespondent de război și au acum cel mai interactiv site pe care își pun, periodic, stirile și repotajele făcute de ei. Și noi i-am găsit la lucru, în prima zi, după ce au lansat oficial site-ul.
O mână de copii, cărora le place să scrie și să vadă evenimentele în timp real, au încropit o redacție la liceu. Au accesat un proiect european, iar acum au o redacție în toată legea și știu să scrie știri și reportaje, dar au și un site pe măsură. Darius este cel care a creat site-ul și care a și documentat greva profesorilor, despre care a și scris.
„A fost o experiență interesantă și mi se pare că orice elev ar putea scrie propriul lui blog. Poate scrie oricine ceva interesant și noi îl punem pe site. M-am documentat din mai multe surse pe internet și am făcut un fel de rezumat, pe scurt, din perspectiva unui elev, cum este privită greva profesorilor”, declară Darius Cuciureanu, tehnoredactor și editor.
În sumar am găsit și elevi care au venit aici, după ce au crezut că pot urma un liceu militar, iar povestea lor e demnă de lecturat, dar și copii care scriu despre modă, despre problemele lor, pentru că nu e ușor să fii adolescent în lumea digitală de azi.
„Primul meu articol a fost despre bucătăria Hermes, unde am scris despre colegii noștri care fac diverse mâncăruri. Cred că am atins ce își doresc colegii mei, în articolele mele, dar sigur ei ar vrea mai multă dramă”, spune Ariana Onofrei, redactor
„Primul meu articol a fost despre hărțuire, pentru că am vrut să știe toți cei care intră on-line, ori poate în modeling, să fie precauți. Am vrut să fac fiecare adolescent să fie conștient de consecințele pe care le avem atunci când nu suntem puțin în gardă”, afirmă Ștefan David Leach, redactor.
„În opinia mea, colegii mei sunt mai interesați de bârfele liceului, decât de baluri, greve, Erasmus, ori chiar siguranța pe net, așa cum a fost în primul meu articol. Mă gândesc că am putea face o secțiune mică și cu vorbe din liceu”, spune și Andrada Piper, redactor.
„Think outside the box”, adică gândește liber este dezideratul lor, iar lecțiile de jurnalism le-au luat de la corespondentul Radio România Actualități în Hunedoara, reporterul de război Ilie Pintea.
„Mi-a făcut mare plăcere să lucrez cu acești copii. Erau mai mulți la început, dar acum sunt mai puțini. Am învățat împreună cu ei și mă bucur că am putut face acest site, folosind resurse gratuite, pe care toată lumea le are la îndemână și învățând pas cu pas cum se scrie un text, cum se face o fotografie și mai ales de ce și cum punem toate astea împreună. Sunt câțiva copii grozavi aici și nu m-aș mira să îi avem colegi de redacție în câțiva ani”, Ilie Pintea, jurnalist de război, corespondent RRA în Hunedoara.
Totul a pornit de la o veche revistă școlară, iar acum au ajuns departe.
„Este o revistă bianuală, apare în ianuarie și mai. Anul acesta pregătim numărul 15. Din fericire, anul acesta, am avut șansa ca proiectul nostru PNRR să fie admis. L-am scris în sprijinul revistei noastre, pentru că doream să creștem, ca și calitate”, declară Mihaela Ionițoaei, director adjunct Colegiul Economic Hermes.
Bine ghidați și curioși, copiii au încropit o redacție, au participat, în noiembrie, la ateliere de jurnalism și acum au un site în adevăratul sens al cuvântului. Vor merge și într-o excursie ca să viziteze, la București redacția unei televiuni naționale și a unui ziar cu tiraj național, tocmai ca să vadă exact cum muncesc ziariștii de care auzim și pe care îi vedem la televizor.
Diana Mitrache