La Petrosani, drumarii, in loc sa dea jos un indicator total gresit, au mai pus inca unul. Ca drumarii nu sunt istorici, stim deja, iar daca trebuia, ne-am mai convins inca o data de acest lucru. Ei au pus in centrul Petrosaniului, intr-o zona total gresita, un indicator pe care scrie Centrul istoric, iar acum mai bine de trei luni, primarul Petrosaniului, Tiberiu Iacob Ridzi spunea ca placuta va fi data jos imediat.
“Am luat legatura cu constructorul care este pe tronsonul Petrosani – Baru Mare. El, in proiect avea si acest indicator cu centru istoric, ma rog, era vorba de vechiul centru istoric al Petrosaniului, care de fapt nu mai exista si-atunci o sa-l dam jos”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul Municipiului Petrosani la data de 8 mai, anul curent. Acum, insa, dupa cateva luni, am vazut ca responsabilii de la Drumuri, in loc sa ia in calcul solicitarea primariei si sa dea jos placuta pe care scrie Centrul Istoric, nu numai ca n-au facut asta, dar au fost atat de harnici incat au mai pus una la circa 300 de metri distanta. Primul indicator este amplasat in apropierea pasarelei care duce la gara, iar cele cateva cladiri istorice care au existat au fost demolate in urma cu mai multi ani, iar acelea care inca stau in picioare sunt in cu totul alta parte a municipiului, astfel sensul acestuia nu-si are rostul. Cel de-al doilea semn, aparut recent, este montat chiar langa Biserica Catolica, dupa sensul giratoriu. Sesizati in repetate randuri de aceasta neconcordanta, reprezentantii primariei spuna ca… asa scrie in proiectul celor de la Drumuri “ Proiectantii, la momentul cand au facut proiectul, acum 4, 5 ani de zile, au luat in calcul faptul ca zona Coloniei era si este trecuta ca si monument istoric. Deci, este o chestiune care exista scriptic, in hartii, dar in teren nu se regaseste un centru istoric in adevaratul sens al cuvantului. Vom lua legatura cu constructorul, dar si cu beneficiarul lucrarii care este Compania Nationala de Administrare a Drumurilor si vom vedea… Cu siguranta vom da jos acel indicator”, ne-a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul Petrosaniului.
Luiza Andronache