M agistrații Tribunalului Timiș au rămas în pronunțarea soluției în dosarul tinerilor acuzați că falsificau valută.
Zece suspecți, toți din Valea Jiului, au fost trimiși în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune în formă continuată, respectiv falsificare de valută.
Judecătorii Tribunalului Timiș sunt așteptați să se pronunțe la mijlocul acestei săptămâni cu privire la vinovăția suspecților, după ce la termenul de săptămâna trecută au avut nevoie de un răgaz pentru a delibera. Ancheta în dosar a fost derulată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Timișoara. ”În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2019, pe raza județului Hunedoara s-a constituit şi a acţionat în mod coordonat un grup infracţional organizat specializat în plasarea pe piaţă de bancnote false din cupiura de 50 euro, prin iniţierea de relaţii comerciale, care le permiteau plata cash cu bancnotele în litigiu, în special prin diferite achiziţii de produse de la persoane fizice, care postează anunţuri pe site-uri de profil. Cercetările efectuate au evidenţiat faptul că membrii grupului infracțional organizat erau din municipiul Petroșani, însă aceștia au acționat în alte zone decât cea de domiciliu, respectiv în orașe unde puterea de cumpărare este superioară celei din Valea Jiului și unde recunoașterea lor de către persoanele vătămate să fie îngreunată”, informau procurorii DIICOT Timișoara. Anchetatorii au mai stabilit că membrii grupării, în cursul anilor 2019-2020, au derulat multiple tranzacţii frauduloase, prin plasarea pe piaţă de bancnote false din cupiura de 50 Euro, prin inducerea în eroare a unor vânzători de bună-credinţă de pe raza localităților Timișoara, Arad, Oradea, Marghita, Oțelu Roșu, Caransebeş, Deva, Hunedoara, Alba Iulia, Cluj Napoca, Hațeg, Sibiu, Sebeş, Râmnicu Vâlcea şi Călăraşi.