Aproape nicio firmã care a participat la licitatia pentru atribuirea sistemului de colectare al deseurilor din zona Vãii Jiului nu poate ajunge operator, pentru cã dosarele nu sunt complete. O spun cei care constatã cã de ani buni utilajele si întreaga logisticã nou-noutã zace în magazii, pentru cã licitatiile se tot împotmolesc. Acum, trãim un nou episod, aproape uluitor, pentru cã de mai bine de doi ani utilajele au si iesit din garantie.
„Mi s-a spus cã existã o problemã în procedura de licitatie din Valea Jiului, care poate duce la oprirea licitatiei si reluarea ei de la punctul zero. Noi am fãcut o adresã cãtre Autoritatea de management, în care, pentru a nu fi trasi la rãspundere ( fiindcã în 31 decembrie trebuie încheiate toate procedurile, dar nu au cum), în care am cerut o pãsuire de încã 6 luni. Încã sunt toate utilajele la Petrosani, dar nu pot functiona, pentru cã nu existã operator pe aceastã zonã. Pânã atunci ele nu pot ajunge la autoritãtile locale ca sã strângã gunoiul. Am înteles cã sunt hârtii în neregulã la toate firmele participante ”, a spus Costel Avram, administratorul public al judetului Hunedoara.
În luna septembrie a anului 2015 a fost inauguratã una dintre cele mai importante investitii din Valea Jiului, statia de sortare a deseurilor, care a costat 5 milioane de euro. În 18 noiembrie 2015 s-a încheiat prima etapã a proiectului din Hunedoara privind sistemul integrat de gestionare a deseurilor, iar statia de la Petrosani a fost inauguratã cu fast, fãrã sã functioneze nici o clipã de atunci.
„Sistemul integrat încã nu functioneazã si nu functioneazã nu din cauza unui functionar al Consiliului Judetean, ci din cauza contestatiilor ce au tot fost fãcute. În judet avem acum câstigãtori clari pe zona I si II, este dat un câstigãtor si pe zona III Deva – Hunedoara – Orãstie. În licitatie este zona IV, zona Valea Jiului si C.M.I.D”, mai spune Avram. Problema deseurilor este una extrem de delicatã si Valea Jiului riscã sã nu poatã gestiona corect acest sistem, pentru cã licitatiile nu sunt gata, sunt mereu contestate, iar neregulile se tin lant.
Diana Mitrache