Încep competițiile celor care lucrează la minele din Valea Jiului. Concursurile sportive sunt dedicate Zilei Minerului. Vor fi competiții de tenis de masă și tenis cu piciorul, ori table.
Sindicatul Muntele – Departamentul Lupeni adună minerii la câteva întreceri sportive, la finele acestei săptămâni. Sâmbătă și duminică, sunt întreceri ce au loc, de la ora 9.45, la sala de sport a Școlii Generale Nr.2. Aici vor avea loc partidele din cadrul competiției ce poartă titlul de Cupa Minerul la Fotbal Tenis dublu.
În plus, angajații de la mină sunt așteptați și la o întrecere la tenis de masă, competiție programată duminică, 15 iunie, cu începere de la ora 10.00. Meciurile au loc la Clubul Sindicatelor Lupeni.
Minerii se vor putea întrece și la table. Partidele sunt programate pe 21 iunie, de la 9.30, la Clubul Sindicatelor Lupeni.
De ziua meseriei, angajații Complexului Energetic Valea Jiului primesc prime. Ultimele adaosuri, conform Contractului Colectiv de Muncă, le-au luat de 1 Iunie, toți angajații care au copii minori.
foto arhiva
Diana Mitrache