Un puternic incendiu de vegetație uscată a izbucnit în această seară în zona Maleia. Focul a cuprins o parcelă importantă și poate fi văzut de la mare distanță. Potrivit ISU Hunedoara la fața locului intervin pompieri de la SVSU Petrila și de la Detașamentul din Petroșani . “Pompieri ai Detașamentului Petroșani împreună cu un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Petrila intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe un teren cu vegetație uscată din zona Maleia, orașul Petrila.

Pompierii acționează pentru stingerea flăcărilor care se manifestă pe aproximativ 2-3 hectare. Intervenția echipajelor de stingere a localizat incendiul și a eliminat riscul ca flăcările să se propage la gospodăriile din apropiere. Se acționează pentru lichidarea incendiului. Intervenția este în desfășurare. Vom reveni cu informații”, declară Lucian Morogan, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara.