Un incendiu a fost sesizat sâmbãtã seara la Universitatea din Petrosani, de cãtre paznicul unitãtii de învãtãmânt superior, care a auzit initiat o bubuiturã.
A fost momentul în care încãperea în care se aflau serverele scolii a fost zguduitã de o explozie. Martorii povestesc cã bubuitura s-a auzit dintr-un laborator aflat pe acelasi nivel cu Aula universitãtii, locul în care este un calculator ce serveste drept server. Acolo a avut loc, cel mai probabil, un scurt-circuit. „Era serverul în prizã la laboratorul de informaticã. S-a produs un scurt-circuit, a ars si a degajat mult fum. Pentru cã sala era închisã aproape ermetic, având si geam si usã din termopan, la un moment dat, s-a adunat atât de mult fum, încât a explodat. Geamul a cedat si sticla s-a fãcut tãndãri pânã jos, pe asfalt. Paznicul a sunat imediat la 112, iar pompierii au reusit sã limiteze incendiul”, a spus, dupã lichidarea pericolului, un reprezentant al administratiei din cadrul Universitãtii din Petrosani. Pompierii au sosit la fata locului cu douã autospeciale si cu un echipaj SMURD. Din fericire, incendiul a fost lichidat rapid, iar în clãdire nu se afla nimeni care sã fi suferit.
Pompierii urmeazã sã stabileascã cu exactitate cauza producerii incendiului, iar potrivit rectorului Universitãtii din Petrosani, în sãptãmâna aceasta urmeazã sã fie fãcutã evaluarea pagubei.
Diana Mitrache