Individul de 50 de ani a fost arestat preventiv după ce a dat o singură spargere de unde a plecat cu bijuterii din aur, 3000 de euro și 10 mii de lei.  A fost trimis în judecată și le-a cerut magistraților Judecătoriei Deva să-i permită să se împace cu victima. Adrian Iliescu este din Brăila și a fost prins în urma unui control în trafic derulat de polițiștii rutieri din Deva pe DN 7. Recidivistul a fost oprit pentru control iar la verificări s-a constatat că avea permisul de conducere suspendat. A fost dus la audieri și i s-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis. După ce a scăpat de polițiștii rutieri, individul a fost preluat de cei de la Investigații Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Deva. Aceștia au stabilit că a comis o spargere cu un prejudiciu de circa 30 de mii de lei. Prin forțarea și escaladarea ferestrei de la baia unui apartament din municipiul Deva, a pătruns în interiorul acestuia de unde a sustras aproximativ 20 grame bijuterii din aur, suma de 3000 euro și suma de 10.000 lei. M. Gânju