O rice investiție
a INCD
INSEMEX Petroșani reprezintă un interes extrem de mare pentru firmele din România, și nu numai, iar pe contractele scoase la licitație de institutul de cercetare se duc adevărate lupte.

Și asta, datorită seriozității de care dă dovadă institutul de la Petroșani în relațiile cu partenerii săi. Numai că, în multe cazuri, până ca o firmă să își adjudece un contract trebuie să treacă prin fel de fel de contestații, și de verificări ale Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Un ultim exemplu în acest sens ar fi contractul, în valoare de 235.000 de lei, finanțat din fonduri ale unui program internațional, prin care INCD INSEMEX Petroșani vrea să achiziționeze o stație de măsurare seismică și care a fost contestat.
”Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (…), formulată de SC NAMAZU CONSULTING SRL (…) cu sediul în București, (…) împotriva comunicării raportului (…) emis de către INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE – DEZVOLTARE PENTRU SECURITATE MINIERĂ ȘI PROTECȚIE ANTIEXPLOZIVĂ – INSEMEX PETROȘANI, în calitate de autoritate contractantă, (…), în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii unui contractat de achiziție publică, având ca obiect: „Furnizare stație de măsurare seismică pentru monitorizarea continuă a parametrilor undelor seismice,
transmiterea datelor la distanță și soft pentru achiziționarea și prelucrarea datelor măsurătorilor” (…), s-a solicitat: anularea comunicării raportului
procedurii nr. 5810/06.07.2021, a raportului procedurii și documentelor premergătoare și conexe în ceea ce privește ofertantul Asocierea SC FAD SMART TECHNOLOGY SRL– SC SENSALL SEISMIC SRL – SC SIXENSE
MONITORING SAS, – reevaluarea ofertei tehnice a asocierii Asocierea SC FAD SMART TECHNOLOGY SRL– SC SENSALL SEISMIC SRL – SC SIXENSE MONITORING SAS și respingerea acesteia ca neconformă”, arată
solicitarea firmei din București.
O altă societate a depus cerere de intervenție în dosar.
” Prin adresa înregistrată la Consiliu (…) SC FAD SMART TECHNOLOGY SRL, (…), formulează cerere de intervenție în prezenta cauză, prin care solicită respingerea contestației formulată de către SC NAMAZU CONSULTING SRL ca fiind neîntemeiată, cu consecința menținerii raportului asupra
procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică și studierea
dosarului achiziției”, arată solicitarea.
Numai că reprezentanții Consiliului Național
pentru Soluționarea Contestațiilor au admis solicitarea firmei din București.
”Admite contestația formulată de SC NAMAZU CONSULTING SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE – DEZVOLTARE PENTRU SECURITATE MINIERĂ ȘI PROTECȚIE ANTIEXPLOZIVĂ – INSEMEX PETROȘANI iar, pe cale de consecință, respinge ca nefondată
cererea de intervenție formulată de SC FAD SMART TECHNOLOGY SRL, anulează raportul procedurii și actele
subsecvente și dispune reevaluarea ofertei declarate câștigătoare cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a motivării aferentă prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare”, arată decizia CNSC.
”„Stația de
măsurare seismică pentru monitorizarea continuă a parametrilor undelor
seismice, transmiterea datelor la distanță și
soft pentru achiziționarea și prelucrarea datelor măsurătorilor”, va fi achiziționată pentru exploatarea sigură și eficientă a resurselor
minerale utile de la suprafață și din subteran prin măsurarea și evaluarea continuă a parametrilor undelor seismice generate la efectuarea lucrărilor de împușcare, în scopul limitării la maxim a efectelor de distrugere pe care aceste unde îl pot avea asupra construcțiilor civile și industriale aflate în proximitatea zonelor unde se execută lucrări de derocare”, arată documentul.
Investiția va fi utilizata in cadrul Departamentul Securitatea Explozivilor si Articolelor Pirotehnice. În cadrul laboratoarelor din acest departament își desfășoară activitatea personal calificat care se va ocupa de exploatarea cu succes investiției propuse, în coordonarea directorilor: general, științific și tehnic. Departamentul dispune de un potenţial tehnic şi ştiinţific în vederea obţinerii unor performanţe cu înalt caracter ştiinţific, asigurat prin personal calificat, aparate şi echipamente performante.
Monika BACIU