Spitalul orăşenesc din Haţeg a fost desemnat drept spital suport pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul tip de coronavirus. acesta se alătură spitalelor din Vulcan, Lupeni, Orăştie şi Hunedoara.
În plus, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva nu mai este spital COVID. Doar secţia de Boli Infecţioase a unităţii medicale va tratata pacienţii infectaţi cu noul tip de coronavirus. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial al României.
”Decizia a fost luată în urma adreselor înaintate de conducerea militară a SJU Deva, ca urmare a reorganizării circuitelor şi a tot ceea ce înseamnă proces pentru tratarea pacienţilor cu noul tip de coronavirus. Unitatea medicală devine spital suport, iar secţia de Boli Infecţioase este COVID”, a declarat Cecilia Birău, reprezentant DSP Hunedoara.
Spitalul din Deva a fost cel de-al treilea spital din ţară care a intrat în carantină, după spitalele din Suceava şi Gerota din Bucureşti. Doar secţia de Boli Infecţioase a SJU Deva este, începând de astăzi, secţie exclusiv COVID.
Cosmin BACIU