Colegiul National de Informaticã Carmen Sylva din Petrosani va intra într-un program de reabilitare. Autoritãtile locale de la Petrosani au demarat procedurile privind reabilitarea unitãtii de învãtãmânt din Petrosani.

Acoperisul clãdirii este degradat, iar apa îsi face loc printre tiglele vechi si crãpate. În acest sens, se are în vedere modernizarea edificiului educational.  “Avem de asemenea un proiect mare, izolatie termicã si acoperis la Colegiul National de Informaticã Carmen Sylva. Contractul a fost deja semnat si când va permite timpul se vor apuca de lucrãri”,  a spus în urmã cu douã sãptãmâni, primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi.

Unitatea de învãtãmânt va fi reabilitatã în baza unui program finantat de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. Proiectul actioneazã la nivel national si local, pentru a rãspunde nevoilor de eficientã energeticã, elaborarea unor mãsuri adecvate, de a stimula dezvoltarea unei piete locale pentru produse locale de materiale utilizate în domeniul izolãrii constructiilor.

Monika BACIU