Tot mai puține cazuri de pestă porcină în județul Hunedoara. Inspectorii sanitar-veterinari au raportat o nouă lună fără niciun caz de pestă porcină și spun că situația se îmbunătățește vizibil. Un singur focar a fost în acest an, iar specialiștii susțin că măsurile de precauție rămân valabile mereu.
Nu au fost confirmate focare de PPA (Pestă Porcină Africană) la porcii domestici în cadrul exploatațiilor ori gospodăriilor proprii ale populației sau în exploatațiile comerciale, precum nici cazuri la porcii mistreți de pe fondurile de vânătoare. Iar asta înseamnă că oamenii au învățat să fie prudenți. A ajutat și faptul că s-au interzis târgurile de animale, iar gospodarii știu cum trebuie să crească porcii. „Am avut un singur focar confirmat la data de 22 ianuarie, confirmat la Câmpu lui Neag, unde au fost doi porci. Focarul a fost stins după 30 de zile. Și de atunci, până acum, noi nu am mai avut focare de pestă porcină”, a spus Lucian Josan, director executiv DSVSA Hunedoara.
Veterinarii spun că nici anul trecut nu am avut astfel de focare, deși, cu doi ani înainte, am fost nevoiți să luăm măsuri în mai multe localități. „De regulă, omul este cel care duce virusul, prin mișcări necontrolate de porci”, susțin veterinarii.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
Ultimul caz de pestă a fost declarat la o fermă din Buzău, în prima zi a lunii iunie. La ferma afectată ar fi prezente undeva în jur de 3.000 de capete porc gras.
Conform studiilor făcute până acum la nivel mondial, pesta porcină africană este mortală 100% la porcul domestic și undeva la 90% la porcul mistreț.
Diana Mitrache