În urmã cu zece ani, pe vremea când încã era în viatã, l-am abordat pe unul dintre legendarii jucãtori ai Jiului, Victor Gabor, care pe atunci avea 75 de ani. Era în aprilie 2007. Iatã interviul integral de atunci.

„JUCAM PE O PRIMÃ MARE O FRIPTURÃ SI DOI MICI!”

La începutul campionatului din 1952 (Divizia A se juca în sistem primãvarã-toamnã), venea de la Minerul Aninoasa un jucãtor talentat, care se va dovedi unul din cele mai reusite transferuri fãcute  la Jiul Petrosani: Victor Gabor, în vârstã de 20 de ani (nãscut la 1 februarie 1932), un jucãtor care, alãturi de o generatie de exceptie cu Cârsnic, Licã Panait, Vasiu, Szoke, Gutã Tãnase, Farkas I, Farkas II, Paraschiva, Cosmoc, Nertea, I. Deleanu si altii, au adus glorie echipei minerilor. Victor Gabor a jucat la Jiul între anii 1952-1963, adunând în prima divizie 158 de meciuri în care a marcat 41 de goluri.

L-am provocat pe cel mai vârstnic jucãtor al Jiului în viatã, pe aleile Parcului Central, în locul unde se afla vechiul stadion, la o discutie a amintirilor. Avea doar 14 ani când tatãl sãu, Iosif Gabor, murea într-un accident în subteranul minei Aninoasa.

Reporter: Cum ati ajuns sã jucati fotbal?

Victor Gabor: Pe maidan, ca toti copiii! Prin 1945, reputatul antrenor de la Jiul, Cibi Braun Bogdan, a venit la Aninoasa fãcând o selectie pentru pitici. Am urcat încet-încet toate treptele, jucând apoi vreo trei ani la echipa mare a Aninoasei, în campionatul districtual. În 1951, antrenorul Vasile Lazãr m-a adus la Jiul, de unde nu am mai plecat pânã la abandonarea carierei!

16-1

Reporter: V-ati integrat repede la fotbalul primei divizii..

Victor Gabor: Nu chiar, vreo doi ani am cãrat valizele „bãtrânilor”! Pânã la urmã, am ajuns ca inter-stânga, alãturi de marele Gutã Tãnase. Am început sã dau goluri, apoi, ziua de 3 ianuarie 1953, a fost de neuitat, când am jucat în selectionata B a României la Berlin. În 1955, am reusit golul victoriei, în meciul Polonia B – România B 0-1 la Lodz. Un an mai târziu s-a nãscut fiul meu, Gabriel, o mare realizare a vietii mele.

Reporter: De ce Jiul era o echipã respectã pe atunci?

Victor Gabor: Pentru cã juca din plãcere! La noi, o primã însemna o masã bunã la restaurant! Lucram câte patru ore pe zi (eu eram lãcãtus la URUMP), apoi abia asteptam antrenamentul. Nici nu simteam, de exemplu, cã fãceam câte 12-14 ore cu un camion acoperit cu prelatã, pânã la Carei sau Baia Mare. era un fotbal boem…

Reporter: Aveti în campionat, un meci de neuitat?

Victor Gabor: Da. La 21 septembrie 1958 am jucat cu Farul Constanta. În poartã, o vedetã a vremii, Dumitrescu, apoi Ciuncan, Stãncescu, Gh. Ispas sau Coidum, reprezentau alte valori constãntene. La noi, Crâsnic, Vasiu, Romosan, M. Crãciun, Florea sau Ghibea. Ne-a iesit totul, iar eu am marcat trei goluri (n. red. cele mai multe goluri marcate de un jiulist în poarta Farului). Dupã meci ne-am luat „prima”: o fripturã si doi mici, plus vreo douã beri!

Reporter: În 1961 ati retrogradat în „B”, dar ati revenit dupã un an. Are ectuala echipã a Jiului forta de e reveni în primul esalon?

Victor Gabor: Eu zic cã da, dacã actualul patron ar fi mai atent, mai ales la selectia unor jucãtori pentru linia de atatc. Aveam apãrare, portar bun, dar Jiul poate reveni o echipã de temut doar dacã va pune un accent mai mare pe acei jucãtori responsabili cu marcarea de goluri.

(interviu realizat de Genu Tutu în 2007)