D e joi a început demontarea barierelor pe drumul spre Straja. Circulația nu va mai fi permisă decât riveranilor. Măsura a fost impusă de Poliția Română, iar cei din Straja se tem acum că oamenii nu vor respecta indicatoarele și va fi haos.
Potrivit unei dispoziţii emise de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara, în perioada 15.01.2024-31.03.2024 se închide circulaţia rutieră în zona de amonte a staţiunii turistice Straja, pe drumul judeţean DJ 664A, pe sectorul cuprins între km 8+100 și 9+300, pentru toate tipurile de autovehicule, cu excepţia echipajelor de intervenţie și a celor aparţinând riveranilor.
Totodată, sunt desfiinţate barierele de restricţionare a accesului rutier, instalate la km 7+500, respectiv 8+100, începând cu data de 1 februarie 2024. De asemenea, IPJ Hunedoara a dispus desfiinţarea parcărilor din zona cuprinsă între cele două bariere de pe DJ 664A Lupeni-Straja.
Așa că de joi a început operațiunea de scoatere a barierelor.
„Avem O situație destul de complicată, că noi de 7 ani de zile avem aceste bariere și au creat ordine în partea de sus a stațiunii. Acum două săptămâni, am primit o informare de la IPJ Hunedoara, prin care ne solicită să ridicăm barierele. Dar, drumul rămâne închis, de la a doua barieră. Restricționarea nu se va mai face prin barieră, ci semne de circulație.
Noi sperăm să se țină cont de ele, fiindcă dacă nu, punem legea în aplicare. Nu ni s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii 7 ani”, spune Lucian Resmeriță, primarul din Lupeni.
Și nici investitorii din domeniul schiabil nu sunt tocmai încântați.
„Nu este util deloc, că ridicarea barierelor nu va face ordine. Turiștii nu vor respecta indicatoarele. Ce se poate întâmpla? Vă spun că așa era înainte de bariere. Era totul blocat sus. Au fost cazuri în care SMURD nu a putut ajunge sus, nervi pentru turiști, inclusiv mașinile de deszăpezire erau încurcate de mașinile parcate pe marginea drumului. Este o mare greșeală și vom vedea consecințe”, a spus Emil Părău, investitor în tursimul de la Straja.
Administratorul DJ 664A urmează să instaleze indicatoare avertizoare cu privire la închiderea sectorului de drum menționat și la desfiinţarea parcărilor, pe perioada sezonului de iarnă.
Operațiunea de desființare a barierelor a început deja de joi.
Diana Mitrache