E chipa de fotbal Națională a României a avut de-a lungul participărilor sale la Olimpiade două prezențe a unor fotbaliști din Valea Jiului. Unul a fost Tudor Paraschiva, în 1952, la Helsinki (Finlanda), celălalt, Carol (Piu) Creiniceanu, în 1964, în Japonia.
Dacă ar fi trăit, Carol Creiniceanu ar fi împlinit 83 de ani…
ÎNCEPEM
CU O SUGESTIE
Piu Creiniceanu rămâne cel mai bun exponent al fotbalului lupenean. Născut, crescut…însurat în Lupeni, „Nea Piu” cum îi spuneau apropiații, a jucat la juniorii și seniorii Minerului Lupeni între anii 1949-1961.
A contribuit la promovarea echipei în Divizia „A”, iar ulterior a evoluat timp de 10 ani (1961-1971) la un înalt nivel, la Steaua București (unde a și fost antrenor secund între anii 1975-1977), echipă cu care a câștigat un titlu și șase Cupe ale României. În echipa Națională a jucat de 14 ori, marcând 5 goluri. A acumulat în Divizia „A” 207 meciuri. A fost Maestru al Sportului, un moment de vârf al carierei sale fiind participarea la Jocurile Olimpice din Japonia (1964), alături de marii jucători ai vremii, Datcu, Greavu, Nunweiller III, Dan Coe, Emerich Jenei, Hălmăgeanu, Petrescu, Petru Emil, Sorin Avram sau Cornel Pavlovici. După „momentul Steaua” și alte prezențe meteorice ca antrenor, Piu Creiniceanu revine la Lupeni-ul natal pe care l-a iubit până în ultima clipă. Aici a mai antrenat până în 2008, apoi datorită stării de sănătate precare, a abandonat activitatea competițională.
Fie și pentru aceste merite de
necontestat, stadionul din Lupeni ar putea fi denumit „Carol Creiniceanu”. Există atâtea exemple în țară și în lume, să luăm doar câteva: „Ferenc Puskas”-Budapesta, „Santiago Bernabeu”-Madrid, „Giusseppe Meazza-Milano, „Dan Păltinișeanu”-Timișoara, „Ion Oblemenco”-Craiova, „Nicolae Rainea”-Galați, „Dr.Constantin Rădulescu”-Cluj, „Daniel Prodan”- Satu Mare, „Michael Klein”-Hunedoara, „Nicolae Dobrin”-Pitești, „Ilie Oană”-Ploiești, „Ladislau Bölöni”-Tg.Mureș, „Iuliu Bodola”-Oradea, „Francisc Neuman”-Arad, „Emil Alexandrescu”-Iași, „Silviu Ploeșteanu”-Brașov, „Petre Libardi”-Petroșani, și lista ar putea
continua.
Merită și Lupeniul, merită și Creiniceanu, să intre „în rândul lumii”, atașându-și reciproc numele, unul de celălalt. Ar fi o recunoaștere publică, pentru eternitate, a celui mai valoros fotbalist și sportiv al Lupeniului.
„LA STEAUA
NU AM VRUT
SĂ MERG”
În urmă cu câțiva ani, pe vremea când era în viață, Carol Creiniceanu povestea:
„La Steaua nu am vrut să merg! Aveam familie, aveam o fată, eu mă simțeam foarte bine la Minerul Lupeni. Jucasem acasă un meci de campionat cu Steaua, am bătut cu 2-1, am luat masa împreună după meci cu adversarii noștri, iar Ion Alexandrescu, mi-a spus: „Băiatule, pregătește-te să vi la noi!” Repet, eu nu am vrut, eram foarte legat de orașul meu, de prieteni și locuitorii Lupeniului. Dar au venit presiuni dinspre București, de la generalii Buică și Dincă și nu am avut încotro…Am ajuns acolo, dar nu am
vrut să semnez, m-au luat de la hotel și m-au dus într-o unitate militară, unde m-au ținut la infirmerie vreo două săptămâni. Apoi am cedat și am intrat în program cu echipa. Și astfel lupenianul a devenit … stelist!
Ca meciuri internaționale memorabile cele cu Danemarca, în barajul pentru Olimpiada din ’64. Am fost egalați în min.87, dar am marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale mele și am învins în Danemarca cu 3-2, la București ne-au bătut ei cu 3-2 și a
trebuit să jucăm un al treilea meci la Torino, în Italia”, rememora la vremea respectivă Carol Creiniceanu.
Acum, la 83 de ani de la nașterea sa și 10 ani de când s-a stins din viață, un pios omagiu celui care a fost Carol (Piu) Creiniceanu,
simbolul fotbalistic al Lupeniului.
Genu TUȚU
