Crucea Rosie  si Primãria Petrosani au instalat în municipiu douã corturi în care cetãtenii puteau sã bea apã, sã-si mãsoare tensiunea, glicemia si greutatea, pe perioada caniculei. Din cele peste 400 de persoane care s-au adresat voluntarilor Crucii Rosii, au fost triate cele care aveau nevoie de îngrijiri medicale de specialitate. Unii nici nu stiau cã au asemenea probleme – tensiune si glicemie cu mult peste limitele normale. Au existat si oameni cu vârste venerabile, cu o sãnãtate ”de aviator”.

La sfârsitul sãptãmânii trecute, dupã ce municipiul Petrosani fusese si el încins de canicula accentuatã a codului rosu, Primãria si Crucea Rosie Petrosani au deschis puncte de sprijin pentru cei afectati de cãldurã, sau pentru cei ce doreau sã-si verifice tensiunea arterialã, cea care este un reper în gradul de afectare al organismului în asemenea situatii. Pe la cele douã corturi instalate în Petrosani s-au perindat, în douã zile si jumãtate, peste 400 de oameni cãrora voluntarii Crucii Rosii le-au mãsurat tensiunea, le-au testat glicemia si i-au cântãrit. Unui numãr însemnat de  persoane testate li s-a recomandat consultarea unui medic, pentru cã valorile tensiunii si glicemiei erau îngrijorãtoare.

”De exemplu, un domn avea glicemia peste 200. L-am întrebat dacã a mâncat pânã la acea orã si ce a  mâncat. A recunoscut cã a mâncat o ciocolatã amãruie întreagã si alte alimente care de regulã cresc valorile glicemiei. Dar au existat si oameni, cum a fost cazul unei doamne, care stia cã nu are probleme, dar avea glicemia 180 si ne-a spus cã nu mâncase nimic… Apoi au fost oameni cu tensiunea mare, de 20-22, si ei stiau cã tensiunea lor se situeazã pe la 14-15, iar valoarea constatatã era mare, ceea ce era îngrijorãtor.  Le-am recomandat sã meargã la medic si sã evite sã stea afarã în timpul zilei. Cu ocazia asta am avut bucuria sã vedem cã existã si oameni sãnãtosi, care suportã bine perioada canicularã.  Un domn de 83 de ani, avea valori ideale ale tensiunii si glicemiei, un adevãrat aviator” – a declarat directorul Subfilialei de Cruce Rosie Petrosani, Felicia Vitan.

Pe perioada caniculei – cod portocaliu si rosu – corturile de prim ajutor si de preîntâmpinare a problemelor cauzate de cãldurã vor fi instalate din nou, în Petrosani.

Ileana Firtulescu