Sunt 19 ani de când la Straja, la schitul construit în munte de omul de afaceri Emil Pãrãu, Boboteaza are alte semnificatii. Turistii si credinciosii din oras urcã la munte, acolo sus, mai aproape de Dumnezeu, unde apa este adusã din izvoarele ce parcã intentionat sunt în numãr de 7. A fost foarte frig si zãpada e mare, pentru cã a nins mult, însã, ca sã ajungã pânã la ora sfintirii apelor, salvamontistii au plecat încã de dinainte de ivirea zorilor. „Avem zãpadã foarte multã si a fost un pic mai greu pentru salvamontistii care au adus apa de la cele 7 izvoare din Straja, dar la ora 12,00, dupã Liturghia de la schit, pãrintele a sfintit-o. Turistii si credinciosii care au fost la munte, au luat apã sfintitã”, a spus Emil Pãrãu, ctitorul Schitului din Straja, care a creat acel tunel unic, prin care se ajunge la lacasul sfânt. Schitul se aflã în zona turisticã, dar, oarecum izolat de forfotã din statiunea de munte, plinã, în aceste zile, de turisti de toate vârstele. Cu totii, însã, la ora la care s-a sfintit apa, au ajuns sã ia apã, asa cum este traditia aici.
„Din anul 2000, în fiecare an, de Boboteazã, salvamontistii se împart, se duc la cele 7 izvoare si vin cu apa în fata schitului. Totul se amestecã într-un butoi mare, iar dupã ce este sfintitã de pãrintele de la schit, credinciosii primesc apã. Multi spun cã este vindecãtoare si noi credem asta. Multi o pãstreazã ani de zile, lucru ce aratã cã apa de Boboteazã nu se stricã niciodatã”, mai spune Pãrãu. Sunt si oameni care deja sunt obisnuiti ai locului si, la fel ca si salvamontistii care, în aceastã zi îsi intrã în rol, au si ei rolul lor. „Multi turisti au venit special pentru aceastã zi. Este un grup de peste 100 de copii din Timisoara, care au crescut sub ochii nostri si care pãstreazã traditia, aici la Straja. Ei se însirã cu schiurile de la Cruce pânã la Schit si apoi pornesc în urma salvamontistilor”, a mai adãugat Emil Pãrãu. Crucea din fier este ridicatã la o cotã putin mai mare fatã de schit si credinciosii au venit si în acest an, chiar dacã frigul a fost pãtrunzãtor, sã asiste la slujba din munte. Este un loc cu liniste, un loc de reculegere si locul unde, de 19 ani, credinciosii iau aghiazmã pentru a fi mai sãnãtosi si mai fericiti.
Diana Mitrache