O studentă a Universităţii din Petroşani a ales să îşi spună care este impresia să despre instituţia de învăţământ superior din Valea Jiului. Gabriela Recean spune că Universitatea din Petroşani are cel mai verde campus universitar din România, dar nu acesta este punctul forte al instituţiei de învăţământ superior, ci calitatea actului educaţional.
”Finalizând al doilea an de studii, am reuşit să înţeleg că absolut toate experienţele acumulate în anii de studenţie sunt benefice. Universitatea din Petroşani a reuşit să mă impresioneze din prima zi, în primul rând cu localizarea acesteia într-un oraş mic cu “Cel mai verde campus universitar din România”, cu profesori şi studenţi deschişi spre cunoaştere, aventuri şi dezvoltare atât personală cât şi profesională. Prima impresie nu s-a lăsat schimbată pe parcurs, astfel fiind ferm convinsă şi sigură în alegerea pe care am făcut-o. Pe lângă diploma europeană şi condiţii perfecte în căminele studenţeşti, UPET oferă oportunitatea de a face studii şi stagii de practică, la nivel European prin intermediul proiectului Erasmus + care mi-a oferit cea mai tare experienţă de vară în Barcelona”, spune Gabriela Recean, studentă la Facultatea de Ştiinţe, Specializarea Finanţe şi Bănci, din cadrul Universităţii din Petroşani. Gabriela este originară din Republica Moldova şi a ales să studieze la Petroşani, şi aici face parte din una din cele mai mari familii reprezentative din cadrul Universităţii – Asociaţia Studenţilor Basarabeni din Petroşani.
Cosmin BACIU