Aproape 400.000 de lei alocă autorităţile locale din Uricani pentru extinderea reţelei de iluminat public de pe raza localităţii. Până în cele mai îndepărtate zone va fi extinsă reţeaua publică de iluminat.
Potrivit anunţului, se are în vedere extinderea iluminatului public pentru Cheile Buţii, Sterminos, DN66A zona Câmpul lui Neag. Proiectul administraţiei locale de la Uricani în acest domeniu vizează tot oraşul. Primele lucrări au şi fost deja finalizate. Proiectul privind reabilitarea iluminatului public în oraşul Uricani vizează şi principalele străzi din zona urbană, unde vor fi montaţi de asemenea, stâlpi de iluminat noi, cu aspect arhitectonic modern şi alimentare subterană. Deja lucrările au început pe Bulevardul Republicii, iar primarul Dănuţ Buhăescu spune că programul de modernizare a iluminatului public va continua, urmând să fie acoperite toate zonele din oraş.
Cosmin BACIU