Cu patru zile inaintea Craciunului, crestinii sarbatoresc Ignatul – denumit popular si Ignatul porcilor sau Inatoarea. În calendarul crestin-ortodox, pe 20 decembrie este sarbatorit Sfantul Ignatie Teoforul.
Este si ziua cunoscuta sub numele de „Ignatul porcilor“, cand multi romani din toate regiunile pastreaza traditia si sacrifica porcul pentru masa de Craciun. Conform site-ului crestinortodox.ro, Ignatul este, se pare o divinitate solara care a preluat numele si data de celebrare a Sfantului Ignatie Teoforul din calendarul ortodox. Pentru cei mai multi romani, cu precadere tarani, taierea porcului înaintea Craciunului este un obicei pastrat cu sfintenie. Si cu o seara înainte, oamenii îsi pregatesc tot arsenalul sacrificiului, asa cum s-ar pregati înaintea unei zile de sarbatoare, pentru ca cei care mai simt înca acest obicei asa spun: sarbatoarea taierii porcului. Cateva cutite bine ascutite, o butelie de gaz sau paie – pentru traditionalisti –, vase pentru muschi, sunca si sorici sunt instrumentele necesare pentru sacrificarea godaciilor îngrasati în propriile gospodarii. Totul asezonat cu o cescuta de tuica fiarta cu piper, bauta de cei care participa la taiere, prezentata la botul porcului, ca la carte. Momentul sacrificarii porcului de Craciun este o buna dovada a modului în care o practica pagana a ajuns sa se asocieze cu o sarbatoare crestina.
În religia vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinitatiii întunericului care slabea Soarele în cea mai scurta zi a anului, Solstitiul de iarna. Pentru a veni în ajutorul Sorelui oamenii sacrificau porci si-l hraneau spre întarire cu carne. Dupa aceea ziua începea sa creasca si Craciunul devenea o sarbatoare a luminii si a vietii (poate de aceea Iisus a fost vestit Magilor de o stea).
În zilele noastre taierea porcului este un prilej de reunire a familiei deoarece participa de obicei toti membrii ei, fiecaruia putandu-i-se da ceva util de facut. Barbatii se ocupa de treaba mai “urata”, dar si mai plina de simboluri, care implica înjunghiatul propriu-zis si
parlitul porcului cu paie stranse de peste an. În vechiul Egipt, desi porcul era considerat un animal dezgustator, oamenii îl jertfeau si îl mancau, ritual în cinstea zeului Osiris, într-o anume zi din an. Dupa multe milenii de la atestarea porcului ca divinitate, romanii pastreaza multe elemente ale cultului: îl sacrifica ritual la Ignatul Porcilor, i se imita glasul cu un instrument special, numit surla, apare în folclorul si în jocurile de copii (De-a Poarca, Purceaua) si, mai ales, are o colinda Siva.
Ritualul taierii porcului
Pentru fiecare zona a tarii, ritualul taierii porcului aduna o multime de mituri si superstitii. Pana ca porcul sa ajunga felii, pe masa din bucatarie, femeile nu se amesteca. Nici macar nu pun tuica în pahare. Au grija barbatii sa se „cinsteasca“ între ei. Asa spune traditia, ca doamnele sunt mai slabe de înger si le pare rau, chiar si pentru un porc. Iar animalul se zbate acolo, într-o balta de sange, dar nu poate muri. Se zice ca asa e si cu sufletul oamenilor aflati pe patul de moarte: nu poate sa iasa pana cand omul nu este lasat singur de cei dragi.
La sate, se spune ca fetele care îsi doresc parul lung si matasos trebuie sa manance o bucatica din splina porcului. Iar în unele zone, dupa taierea porcului, se face o crestatura pe ceafa lui, pentru ca – se spune – pe acolo îi iese sufletul. De-a lungul vremii, pana si nelinistile sociale au starnit lozinci care se aud în preajma Ignatului. „Jos porcii!“, asa au început oamenii sa strige, amintind de sangeroasa iarna din 1989. Multi spun ca porcul îsi viseaza cutitul sau se viseaza cu margele rosii la gat, înaintea Ignatului. Ca ar simti cand e de taiat. În toate locurile, se obisnuieste sa se gateasca „pomana porcului“, o masa pregatita dupa terminarea taierii si prepararii specialitatilor din carnea proaspata, pentru cei care au ajutat la taierea porcului. Legendele populare mai spun ca în aceasta noapte vrajitoarele umbla sa ia belsugul casei, de aceea se presara mei si sare împrejurul ei, al hambarelor si al curtii.
Daca nu ai porc la Ignat, trebuie sa tai cel putin o pasare, ori sa întepi creasta de la o gaina neagra, ca sa dea sangele, pentru ca e bine sa vezi sange în ziua de Ignat, ca sa fii ferit de boala. Se obisnuieste ca, dupa ce este gata de parlit, sa se puna un tol peste porc si sa se suie pe el cei mici si sa se veseleasca ca sa fie mancat porcul cu pofta. Tot atunci se ia basica porcului si se pun graunte în ea dupa care se pune la uscat. Se zice ca dupa cata galagie face basica, atata veselie si bucurie în casa va fi. Femeia de obicei se ocupa de împartirea carnii pe categorii dupa ce barbatul face semnul crucii din cutit pe fruntea animalului, zice “Doamne ajuta sa-l mancam sanatosi” si termina de transat porcul.
Se da deoparte carne pentru carnati, caltabosi, toba, pentru friptura de la pomana porcului si pana si picioarele care se folosesc pentru piftie. Se zice ca romanul stie sa foloseasca fiecare componenta a porcului mai mult ca orice natie din lume poftitoare de porc. Începand de la delicioasele urechi si coada, mancate de obicei de copii, la macra curata si slanina pusa la afumat pana la intestinele folosite pentru a fi umplute cu carnea proaspata, totul este folosit de gospodina casei pentru bucatele din care toti vor degusta la masa din ziua Nasterii Domnului.
Toti trebuie sa se veseleasca si sa cinsteasca cu vin în jurul porcului ca sa fie mancat cu placere pana la ultima bucata. Traditia populara spune ca la taiatul porcului sa nu fie de fata oameni milosi, deoarece atunci porcul moare greu si carnea lui nu mai e buna. Daca în inima porcului se gasea mult sange “înghetat”, era semn ca stapanul va avea noroc la bani.
