Iarba gâtului, denumită științific Tozzia carpathica, este una din speciile aflate pe Lista Roșie națională, fiind rară și totodată amenințată la nivel european.
Eles Robert, biolog la Administrația Parcului Natural Gărdiștea Muncelului – Cioclovina, a reconfirmat prezența acestei plante semiparazite în zona parcului.
”Tozzia carpathica este o specie de interes comunitar, protejată la nivel european prin Directiva Habitate (anexele II și IV). Iarba gâtului este o plantă perenă, semiparazită, cu rizom târâtor, scvamos, ramificat. Tulpina este înaltă de 10-50 centimetri, ramificată adesea de la bază, în 4 muchii, frunzele poziţionate opus au formă ovată şi sunt spâne, cărnoase, slab dinţate în apropierea bazei, florile sunt galbene iar fructul este capsular, globulos, închis în caliciu, lung de 2-2,5 milimetri, unilocular, cu 1-2 semințe”, arată Romsilva.
Planta are un ciclu de viață interesant, care conține atât o fază parazită și o fază semiparazită. Poate fi întâlnită în locuri umede din munţi, eventual calcaroase, de obicei la altitudini cuprinse între 1.000 şi 2.500 de metri.
Parcul Natural Gradistea Muncelului-Cioclovina, unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de peste 38.000 de hectare, din care peste 26.500 de hectare sunt păduri.
Parcul este situat în vestul țării, pe raza județului Hunedoara, în zona Munților Șureanu.
FOTO: Parcul Natural Gradistea Muncelului-Cioclovina