Valea Jiului nu va primi niciun leu sau euro cu prioritate. Includerea zonei în Platforma regiunilor carbonifere aflate în tranzitie nu atrage dupã sine si finantãri dedicate Vãii Jiului. Este declaratia fãcutã de oficialii Ministerului Fondurilor Europene.
“Finantãrile din Fonduri Europene Structurale de Investitii (FESI) se realizeazã conform regulilor stabilite prin regulamentele europene si pe baza prioritãtilor de investitii prevãzute prin Programele Operationale, si prin urmare, nu existã nicio prevedere pentru alocãri financiare dedicate Vãii Jiului. În consecintã, toate proiectele care au fost selectate pentru finantare au respectat regulile stabilite prin ghidurile specifice, valabile pentru toti potentialii beneficiari”, aratã oficialii Ministerului Fondurilor Europene.
Astfel, oficialii ministerului se contrazic singuri. În luna septembrie a anului trecut, Ministerul Fondurilor Europene anunta prin intermediul unui comunicat de presã faptul cã un apel dedicat dezvoltãrii antreprenoriatului în zona Vãii Jiului.
„Guvernul României va sprijini aceastã zonã pentru a deveni mai vizibilã atât prin resurse, cât si prin oamenii care trãiesc aici, mai inclusivã prin oportunitãti egale tuturor, mai competitivã si mai conectatã, printr-o infrastructurã dezvoltatã. Va fi elaborat un plan de actiune pe termen scurt si mediu privind politicile sectoriale din toate domeniile, ce va fi implementat în Valea Jiului atât din fonduri nationale, cât si europene, dupã modelul altor State Membre”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, în luna septembrie a anului trecut.
În plus, potrivit celor din minister, aceeasi regulã se aplicã si celorlalte tãri membre ale platformei. Ministerul Fondurilor Europene si-a asumat rolul de coordonator al initiativei pentru regiunea Valea Jiului, si în acest scop a fost desemnat un grup de experti din aparatul propriu pentru a sprijini activitatea de implementare a initiativei.
“De astfel, din informatiile noastre, nicio altã tarã care face parte din Platforma Europeanã pentru regiunile carbonifere în tranzitie, nu are la acest moment finantãri dedicate acestor regiuni”, mai aratã ministerul.
Un memorandum a fost aprobat de Guvern în luna octombrie a anului trecut cu tema “Aprobarea planului de mãsuri pentru implementarea initiativei privind regiunile carbonifere în tranzitie pentru Valea Jiului”, initiat demai multe ministere. Pânã acum au avut loc mai multe întâlniri si …cam atât.
Platforma pentru regiunile carbonifere în tranzitie a fost lansatã, la nivel european, în luna decembrie 2017, de Maroš Šefèoviè, vicepresedintele Comisiei Europene responsabil cu Uniunea Energeticã, alãturi de Miguel Arias Cañete, comisar pentru Politici Climatice si Energie si Corina Cretu, comisar pentru Politica Regionalã. Domnia sa declara despre acest proiect: Mesajul nostru cãtre regiunile carbonifere este de asigurare cã CE ia mãsuri concrete pentru a le ajuta sã realizeze o tranzitie linã cãtre o economie modernã, durabilã si de succes si cã nimeni nu va fi uitat în acest proces.
Monika BACIU