De câte ori nu ne-am revoltat, oare, atunci când am gãsit asistati social în plinã putere, ridicând ajutoare de la Primãrie? Si dacã ei sunt multi, atunci de ce sã nu vã arãtãm un contra-exemplu, care ne-a umplut sufletul cu curajul sãu?
Pe Gavrilã Vlad, un bãrbat trecut de o jumãtate de secol, l-am gãsit la coasã, în curtea încropitã pe pãmântul ce l-a primit, dupã ce 10 ani a fost slugã în casa unor localnici. Acolo are o grãdinã mult mai îngrijitã decât vecinii sãi, în care si-a plantat strictul necesar si îsi duce viata, pe Sãlãtruc, într-o colibã construitã de el, fãrã curent sau apã. E greu, dar asa i-a fost mereu si despre el ne-a povestit preotul ce l-a gãsit, duminicã de duminicã, la slujbã. Omul, însã, nu se plânge de nimic si ne spune cât de generos a fost Dumnezeu cu el. „Am muncit mereu, ca si azi. Plivesc buruieni. M-au ajutat oamenii care mi-au dat pãmântul, cã le-a fost milã de mine si mi-au dat aici pãmântul ãsta si eu sunt multumit pânã la Dumnezeu. Nu putea nici pasãrea sã stea aici. Erau dâmburi mari, pantã, dar s-a mirat toatã lumea cã eu am cãrat pietre si am fãcut asa încât sã îmi construiesc pe el coliba din lemn”, spune Gavrilã Vlad, un bãtrân micut, dar puternic, chiar dacã cârjele îl fac sã fie mai încet.
În cârjã, cu un singur picior, nea Gavrilã carã pietre cu roaba, coseste, sprijinindu-se în cârjã, dar nu vede în asta nicio piedicã. „Tot într-un picior sap, car cu roaba, cosesc si merg si în pãdure, dar nu pot sã car în spinare, pe umãr. Eu umblu pe toate dealurile. Merg dupã bureti, pânã în vârful Mãgurii, noaptea cu lanterna. E de la Dumnezeu puterea, lui mã rog, cã, de multe ori, mã mir cum de am puterea asta”, explicã omul. A fost de copil sãrac, cândva i-au degerat picioarele si asa i-a fost tãiat unul dintre ele. Are o pensie de 500 de lei, dar se descurcã foarte greu si spune cã mãnâncã o singurã datã pe zi. Dar numai dupã ce munceste suficient, cât sã considere cã a fãcut ceva.
„Eu sunt obisnuit cu munca de copil mic. Dacã nu muncesc într-o zi, nu pot nici sã mãnânc, nici noaptea sã dorm. Trebuie sã pun mâna pe ceva, ca sã pot mânca si sã dorm apoi noaptea”, sustine nea Vlad. Pleacã singur în oras, dupã pâine si în grãdinã are strictul necesar. Cartofii si fasolea sunt ingredientele fiecãrei mese, dar are o mare dorintã, iar pentru ea se roagã mereu lui Dumnezeu. „Îmi lipseste casa, proteza, sunt multe, dar celãlalt picior îmi lipseste. De protezã as avea nevoie mare si de ajutorul lui Dumnezeu”, a spus omul.
Oricine îi poate veni în ajutor acestui om. Nu trebuie decât sã îl cãutãm pe pãrintele Ciprian de la Biserica Sfânta Varvara. El ne va conduce la coliba lui Gavrilã Vlad, care nu stie cum va duce iarna ce vine în coliba sa improvizatã, dar nu cere decât ajutorul divin.
Diana Mitrache
