La infracțiunile de mai sus se mai adaugă și altele, toate comise de un bărbat care n-a putut renunța la ideea că soția lui, o hunedoreancă din zona Ilia, a divorțat de el. După separare femeia a trăit un adevărat calvar din cauza fostului partener.

”Persoana vătămată a fost căsătorită cu inculpatul aproximativ 20 de ani. (…)La finalul anului 2021 au început să aibă loc tot mai multe discuții contradictorii, iar în luna decembrie 2021 inculpatul a agresat-o pe fosta sa soție, întocmindu-se dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, fiind, totodată, emis și un ordin de protecție împotriva sa. Inculpatul nu a înțeles să respecte măsurile luate prin ordinul de protecție emis și astfel a săvârșit mai multe infracțiuni pentru care a fost arestat preventiv, din data de 16.05.2022 până la data de 28.12.2022, când a fost pus în libertate. (…)În data de 17.03.2023, în jurul orei 06:30, inculpatul s-a deplasat la adresa de domiciliu a persoanei vătămate şi a intrat în curtea imobilului, persoana vătămată anunțând organele de poliţie, fiindu-i teamă de fostul său șoț. lucrătorii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ilia au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către persoana vătămată, sens în care, odată ajunşi la faţa locului, l-au identificat pe inculpat în curtea imobilului și care refuza să părăsească curtea locuinței persoanei vătămate. Inculpatul nu a răspuns în solicitărilor agenților de poliţie, precizându-le acestora că nu are timp de ei. (…)Inculpatul a continuat să se opună solicitărilor de legitimare şi de a sta la discuții, retrăgându-se în curtea din spatele imobilului, trecând printr-un solar de unde a întrat în posesia unui cuțit. (…)La un moment dat, inculpatul s-a oprit din deplasarea sa, s-a întors brusc cu fața către agenții de poliție îndreptând cuțitul înspre aceștia şi i-a amenințat cu acte de violență, respectiv că va folosi cuțitul”, se arată în dosarul ajuns la Judecătoria Deva. Polițiștii au scos armele și l-au somat pe scelerat să arunce cuțitul, însă nu s-a conformat. Agentul a tras trei focuri de avertisment în plan vertical cu armele din dotare, dar individul nu s-a suspus somației. Ca să-l dezarmeze, polițiștii au chemat în ajutor luptătorii de la Acțiuni Speciale, iar aceștia l-au imobilizat imediat pe dezaxat. Judecătoria Deva l-a condamnat la 2 ani și 11 luni închisoare, dar i s-a adăugat un rest de pedeapsă de 495 zile, astfel că va sta în pușcărie mai bine de patru ani.