J udețul Hunedoara este primul din România cu un procent mare de oameni vindecați după ce au fost tratați cu plasmă recoltată de la oamenii care s-au vindecat de COVID-19.
Tocmai de aceea, medicii specialiști, care au observat acest fenomen, îi aștepată pe cei care au anticorpi să vină să doneze sânge sau plasmă.
În ultimele 3 săptămâni, odată cu creșterea numărului de îmbolnăviri în județul Hunedoara, este nevoie de donatori de sânge. Mai ales de la cei vindecați deja de COVID. Sute de oameni sunt sunați, dar prea puțini vin să doneze sânge, ori plasmă, deși vindecarea cu această metodă a dat roade excelente.
„Noi încercăm să mobilizăm donatorii. Eu, spre exemplu, dau zilnic, sute de sms-uri la cei vindecați de COVID. A scăzut numărul lor, însă. Dacă înainte aveam 4 afereze (n.r. recoltări de plasmă) pe zi, acum avem una sau două. Donează și sânge total, tot unul sau doi ”, a spus dr Victoria Hălmagiu, director Centrul de Transfuzie sanguină Deva. Și asta, în condițiile în care, numai vineri au fost raportate 153 de noi îmbolnăviri. Iar numărul de transfuzii zilnice ar fi între 14 și 16. Iar medicii îi invită pe cei vindecați să vină să doneze sânge sau plasmă, centrele urmînd să fie deschise și în ultima sâmbătă a acestei luni. Vineri, Centrul de Trsfuzii de la Deva aștepta un transport tocmai de la Zalău, pentru că Hunedoara este în topul județelor din România care tratează astfel cu mari reușite, bolnavii, până în ziua a 7-a de la infectare.
„Noi recoltăm cel mai mult din țară, în raport cu oamenii care s-au vindecat. 7% este media europeană, iar Hunedoara este singurul județ care recoltează pe media europeană. Medicii noștri și-au actualizat schemele de tratament, cu colegii lor din Europa, iar eficiența acestui tratament cu plasmă este foarte bună”, mai spune mediul șef al Centrului de Transfuzii din Deva. Există și un ghid nou de administrare la nivel european, care recomandă să se facă astfel de tratamente pacienților în primele 72 de ore, ori în primele 5 zile. Și nu doar celor în situații critice. „Sunt câțiva medici din județ, care și-au armonizat puțin această administrare și au schimbat protocoalele și rezultatele sunt excepționale. De aceea, consumul în Hunedoara este foarte mare”, mai spune medicul dr Victoria Hălmagiu, director Centrul de Transfuzie sanguină Deva. Donatorii sunt așteptați zilnic la centrele de transfuzii. Fie că vorbim despre cei care vin să doneze sânge, fie despre cei care vor să doneze plasmă. Toți cei care au fost infectați cu COVID, au acum un titru bun de anticorpi și, ca atare, înclusiv în ultima zi de sâmbătă, cei de la centrele de transfuzii sanguine vor veni să primească donatori.
Diana Mitrache