Data de 1 decembrie 2021 a fost asumată de factorii responsabili pentru organizarea primului spectacol după reabilitarea Casei de Cultură.

În municipiul Hunedoara continuă lucrările de reabilitare a Casei de Cultură, proiect finanțat în baza asocierii Consiliului Județean Hunedoara cu Primăria Municipiului Hunedoara.
Joi, 11 martie 2021, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, și primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, au avut o întâlnire pe șantierul unde se desfășoară lucrările,
pentru a evalua stadiul progresului fizic și pentru a lămuri câteva detalii legate de execuția proiectului. La întâlnire au luat parte alături de specialiștii din cadrul serviciilor de resort ale Consiliului Județean Hunedoara și Primăriei Municipiului Hunedoara, proiectantul împreună cu reprezentanții societății care execută lucrările.
„Până în acest moment lucrările s-au executat în termen, iar rezultatul este mulțumitor. Urmează o etapă în care constructorul va trebui să realizeze o serie de lucrări la interior, de la mecanica scenei, montajul fotoliilor pentru public, până la finisaje. Dacă nu vor interveni probleme, primul spectacol ar putea avea loc chiar de 1 decembrie, dacă regulile sanitare vor permite acest lucru”, a declarat Costel Avram.
La acest obiectiv, lucrările exterioare sunt finalizate. În interior sunt prevăzute lucrări de refuncționalizare și/sau compartimentare a unor spații existente, lucrări de finisaje (cu restaurarea și refacerea elementelor de decorație arhitecturală), lucrări de refacere a
pardoselii și a scărilor, lucrări de recondiționare și restaurare a tâmplăriei (cu schimbarea elementelor deteriorate), modernizarea birourilor și grupurilor sanitare, revizuirea instalației electrice și de iluminat. Valoarea contractului este de 13.189.552,13 (TVA inclus).
Biroul de presă