Ministerul Energiei a lansat în consultare publicã, proiectul Strategiei Energetice a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050.
„Strategia Energeticã pe care o lansãm astãzi este rodul efortului specialistilor din domeniul energetic la un nivel nemaiîntâlnit pânã acum. La realizarea ei au contribuit aproximativ 300 de experti din domeniu si mã bucur cã efortul nostru de dialog cu publicul interesat se regãseste în ideile exprimate în acest document. E demn de retinut faptul cã am construit o Strategie Energeticã prin care am scanat sectorul atât pe orizontalã, cât si pe verticalã, astfel încât sã avem o imagine exactã a locului în care ne aflãm astãzi si sã ne putem construi scenarii solide pentru directiile pe care ni le dorim în viitor. Tin sã mentionez faptul cã nu ne-am dorit sã avem o Strategie inflexibilã, ci mai degrabã un document care sã fie o hartã a deciziilor care vin si care în acelasi timp sã permitã celor care vor lua decizii sã aleagã în cunostintã de cauzã”, a declarat Victor Grigorescu, ministrul Energiei.
Strategia Energeticã a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050 este rezultatul unui demers consultativ si analitic amplu realizat de Ministerul Energiei pe parcursul anului 2016. Procesul de elaborare a fost transpartinic, guvernat de rigoare metodologicã, obiectivitate si realism. Proiectul Strategiei Energetice a României supus consultãrii publice traseazã directiile de dezvoltare ale sectorului energetic national pentru urmãtoarele decenii, oferind autoritãtilor publice si investitorilor repere necesare pentru întemeierea deciziilor strategice.
Cãrbunele, în cinci rânduri
Huila este inclusã în strategia energeticã a României. În cinci rânduri. Singurul lucru clar specificat legat de activitatea minierã din Valea Jiului prevede închiderea unitãtilor miniere.
“Productia de lignit si huilã în România depinde direct de cererea nationalã de materie primã în sectorul de producere a energiei electrice, ce acoperã aproape în întregime consumul de lignit si huilã. Rolul cãrbunelui în mixul de energie electricã va depinde de competitivitatea pretului materiei prime. Pentru huila consumatã în cadrul CEH, planul de restructurare a companiei aprobat de Ministerul Energiei prevede mentinerea productiei la minele Vulcan si Livezeni. Productia în cadrul Societãtii Nationale de Închideri Mine Valea Jiului va fi mentinutã pânã în 2018”, aratã strategia energeticã a României.
Monika BACIU