Z eci de enoriași s-au rugat în liniște și au luat parte la slujba oficiată de preoți la Paraclisul Catedralei Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul din Petroșani. A fost lume multă, pentru că aici a fost adusă racla cu moaștele Sfântului Nectarie.
A fost hramul bisericii pe care credincioșii încă o
construiesc ca viitoare catedrală a Văii Jiului, iar enoriașii au venit în număr mare, s-au închinat și au ascultat cu smerenie slujba din ziua hramului, fiecare ferindu-se de soarele dogoritor al acestor zile de vară, în care temperaturile au crescut mult. Tocmai de aceea, preoții au
scurtat slujba, care s-a finalizta înainte de pora prânzului, când s-au împărțit și pachete cu alimente.
La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română marchează ridicarea la cer a Sfântului Mare Prooroc Ilie.
Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul și marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, este considerat ocrotitorul recoltelor și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credință și curaj demn de urmat. Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, pentru că este pomenit ca mare bărbat și erou al credinței.
Diana Mitrache