Î ntr-o zonă retrasă, în liniște și natură, la Schitul Sfântul Nicolae din Vulcan a fost sărbătoare. Zeci de oameni au venit să ia parte la slujba oficiată de mai mulți preoți veniți din zonă și chiar de la Episcopia Devei, că a fost zi de hram.
Și, la final toată lumea a avut parte de agapa frățească.
De ziua Sfântului Nicolae, la schit s-a adunat lume de peste tot și noi am găsit, la intrarea în biserică, oameni care ne-au spus că au fost mineri cândva aici, că au plecat apoi, dar că, de sărbători, se întorc mereu aici. Și prima dintre marile sărbători ale iernii este cea a Sfântului Nicolae.
„Noi suntem din Lupeni și venim mereu”, au spus doi bătrânei care veneau la slujbă.
„Vin de la Bistrița. Am lucrat 36 de ani la mina Lupeni și am fost crescut să merg la biserică și mi-e drag. Am venit până aici. Întotdeauna vin aici”, a adăugat un alt fost miner, acum pensionar, care a spus că își petrece sărbătorile aici, în Valea Jiului.
„E mai liniște aici, peisajul este frumos și venim și noi” a adăugat și soția lui.
În bisrecică, abia mai era loc de oamenii adunați în jurul mesei cu bucate sfințite.
„În acest moment de bucurie în care ne găsim în Sfânta Biserică, îi aducem Sfântului Ierarh Nicolae prinosul nostru sufletesc, de rugăciune, de mulțumire”, le-a spus unul dintre preo’ii care au oficiat slujba, celor veniți la rugăciune.
Schitul cu hramul Sf. Ierarh Nicolae din Valea Ungurului adună mereu credincioșii la rugăciune și așa s-a întâmplat și acum la hram. Noi am găsit și femeile care, la finalul slujbei, erau pregătite să servească masa. Și ne-au spus ce au gătit acum.
„Pentru hram, astăzi pregătim ciorbă de pește, păstrăv prăjit cu mămăliguță și usturoi și cozonac și colivă. Vrem să mănâce lumea cu poftă, că noi, cu tot sufletul am pregătit masa. E hramul Sfântului Nicolae și eu știu că sfântul este un mare făcător de minuni și îl simțim mereu alături de noi. Suntem 4 femei și facem acum mâncare pentru 100 de oameni”, a spus una dintre bucătărese.
Schitul din Vulcan a primit apobarea înființării în anul 1992, iar de atunci, lumea vine aici și se roagă, mai ales în ziua hramului. Așa a fost și acum, când biserica a fost plină de credincioșii care au urcat pe jos, drumul, ori cu mașinile. Schitul se află la intrarea în municipiul Vulcan, pe un drum ce urcă spre munte, de la intersecția cu DN 66A.
Diana Mitrache