Tot mai mulți oameni renunță la încălzirea pe gaz și se gândesc să repună în funcție vechile sobe. Doar că hornarii spun că acum este cea mai solicitantă perioadă din an pentru ei. Este momentul când, orice om care are un coș de fum, ar trebui să îl curețe, sau măcar să îi facă o inspecție primară.
Acum, coșarii au scule profesionale, au sisteme video de verificare a sistemelor de antrenare a fumului și gazelor și, tocmai de aceea, le recomandă tuturor măcar o inspecție. Asta pornește de la 150 de lei, dar nu te costă viața.
„Se pare că e perioada noastră, a coșarilor, acum cu scumpirile acestea la gaz și energie și tot mai multă lume apelează la noi, pentru montaje de șeminee, de sobe și ca să ne ceară să le curățăm coșurile de fum”, a spus Sorin Gabor, hornar autorizat din Petroșani.
Dar asta nu se face oricum, ci cu aparatură de ultimă generație și fără prea multă mizerie, cum era pe vremuri. Iar actualii coșari fac ;i recomandări:
„Recomandările mele, ca și coșar autorizat, sunt: nu faceți intervenții la coșul de fum, fără personal autorizat și pregătit, dacă se poate, combustibilul utilizat să aibă umiditate cât mai scăzută și, de câte ori este necesar, mai ales pentru coșurile de fum, apelați la coșarii autorizați. Lumea nu știe că aceste coșuri d efum au o anumită clasificare, iar normele europene le cer în anumit fel, construite în fabrică și montate la fața locului, iar cele existente, musai ar trebui reabilitate, pentru că au o anumită vechime, nu mai sunt compatibile cu actualele generatoare de căldură, care au puteri foarte mari și pentru asta suntem noi, să îi și informăm și să nu își pună oamenii casa în periool”, mai spune Sorin Gabor.
An de an, pompierii sunt nevoiți să intervină în gospodării, unde focul distruge totul. Iar de multe ori, cauza este legată de coșuil de fum care se aprinde de la scântei. Așa că acum, o verificare costă 150 de lei și, dacă este nevoie de intervenție, coșarul vă poate costa până în 500 de lei, dar nu viața, sau bunurile agonisite într-o viață.
Conform statisticilor, unul din 3 incendii au loc din cauza coșurilor de fum. Legislația arată că un coș de fum trebuie curățat o dată pe an, iar în zona de munte, unde focul se face o periodă mai lungă de timp,
acesta trebuie curățat de două ori pe an, uneori.
Diana Mitrache