Haideți să facem hora pe munte, la limita dintre Gorj și Hunedoara! Îndemnul le aparține montaniarzilor de la Promontana, sprijiniți de autoritățile locale de la Vulcan și este valabilă în ziua de 24 ianuarie. Telegondola va funcționa gratuit, pentru toți cei care vor să vină și să se prindă în Hora Unirii.

Aproximativ 200 de oameni sunt așteptați să vină în Pasul Vâlcan, la finele acestei săptămâni pentru a se prinde în Hora Unirii. Este un eveniment aflat deja la ediția a V-a, iar organizatorii spun că va fi un moment absolut inedit.
„Cum am obișnuit oamenii, în ultimii 5 ani, suntem deja la a V-a ediție a acestui eveniment în Pasul Vâlcan. De data aceasta, surprizele vin din partea primăriei, pe care îi avem pentru prima dată, parteneri la acest eveniment. Vom merge într-o zonă unde sunt condiții de iarnă, așa că e nevoie să aibă echipament de iarnă necesar. Nu este o ieșire oricum, oricine e binevenit, dar țineți cont de condițiile meteo, că sunt de iarnă”, declară Emil Savu, organizator, Promontana Vulcan
Surprizele vor fi sus, la altitudine, în Pasul Vâlcan, aflat pe granița care, cu ani în urmă, despărțea Austro-Ungaria de Țara Românească.
Ori sus, România va fi conturată așa cum este ea acum.
„De data aceasta, cunoscutul artist din Valea Jiului, Paul Șerban, se alătură evenimentului și, chiar dacă aceasta e o surpriză, o facem publică acum. Ne va ajuta cu un contur mare al hărții României, iar în horă ne prindem în afara acestui contur. Așteptăm cât mai multă lume să vină și, așa cum anul trecut am, avut peste 100 de oameni, acum sperăm să vină un număr dublu de oameni. Să vină toți cei care simt românește și vor să ni se alăture la acest eveniment, dintr-o simțire pură. Așa cum am spus: Hai să dăm mână cu mână/ Ce-i cu inima română”, afirmă și Aldona Todoran, organizator Promontana
Vineri, 24 ianuarie, de la ora 10,00, gondola va fi gratuită pentru toți cei care vor să participe la acest eveniment unic în țară. Trebuie doar să știe că drumul până la locul horei îl vor face pe jos. Hora va fi la ora 12,00.
„Devine deja o tradiție acest eveniment, organizat de iubitorii de munte, de la Asociația Promontana Vulcan. Anul acesta și administrația locală participă la acesta, venim și noi alături de membrii acestei asociații. Vrem să participăm și să ajutăm și noi cu ceea ce putem, în organizarea acestui eveniment. Din discuțiile pe care le-am avut, sunt sute de oameni care vor urca, până sus, la monumente, timp de 2 ore, cât va dura drumul. Se anunță vreme bună și credem că vor fi mulți participanți. Noi, ca administrație, asigurăm gratuit telegondola, pentru toți cei care vor fi, în 24 ianuarie, la ora 10,00, la telegondolă, să poată urca gratis. Ne bucurăm că asociația Promontana organizează acest eveniment unic și ne-am propus ca, parcursul anului, să avem cât mai multe evenimente acolo”, spune Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan
24 ianuarie este Ziua Unirii Principatelor Române. Este momentul când Moldova și Țara Românească se unesc sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.
În Pasul Vâlcan este locul pe care era marcată atunci granița, așa că acest eveniment inedit va avea loc exact pe graniță.
Diana Mitrache
Foto ilustrativă