A ctive în valoare de peste 65 de milioane de euro, aparținând companiei Hidroconstrucția SA, aflată în insolvență, vor fi scoase la vânzare, conform unui anunț făcut de administratorul judiciar al companiei, Infinexa Restructuring. Printre proprietățile scoase la licitație se află și terenuri și imobile de mare valoare din județul Hunedoara, inclusiv în zone turistice de interes major. Printre cele mai valoroase active listate se numără Complexul Turistic din Brazi, situat în Parcul Național Retezat, una dintre cele mai apreciate destinații ecoturistice din România. Complexul dispune de facilități diverse, inclusiv centre de conferințe, case de oaspeți, depozite și terenuri de sport, oferind oportunități importante pentru investitori interesați de turismul montan. Acest complex, împreună cu alte proprietăți turistice, precum Complexul Turistic Brazi-Râușor, reprezintă piese centrale ale pachetului de active scoase la vânzare în această zonă pitorească. De asemenea, în Rânca – Păpușa, Hidroconstrucția deține o cabană turistică situată într-o zonă preferată de turiștii iubitori de sporturi de iarnă și drumeții montane. Toate aceste proprietăți oferă oportunități excelente pentru dezvoltarea infrastructurii turistice în Munții Retezat și zona înconjurătoare. Compania, cunoscută pentru realizarea unor proiecte de amploare în domeniul hidroenergetic și edilitar, a intrat în insolvență în ianuarie 2022, cu datorii de peste 500 de milioane de lei. În vederea redresării, creditorii au aprobat valorificarea unor active neesențiale, printre care se numără și proprietățile din județul Hunedoara. “Identificarea și vânzarea acestor bunuri reprezintă un pas esențial în planul de restructurare al Hidroconstrucția, permițându-ne să ne concentrăm pe stabilizarea financiară a companiei și să rambursăm sume importante către creditori”, a declarat Radu Tudor, Senior Partner la Infinexa Restructuring. Procesul de valorificare va avea loc prin licitații publice organizate de administratorul judiciar, cu respectarea normelor legale. Având în vedere amplasarea strategică a acestor proprietăți, interesul investitorilor este așteptat să fie semnificativ, în special pentru activele din zonele montane și turistice ale județului Hunedoara.
Monika BACIU