Hotărârea de Guvern pentru reparațiile blocurilor din Aninoasa trebuie refăcută. Nu a fost supusă votului, săptămâna trecută, ci s-a întors în județ, pentru a fi refăcute calculele.
„Deocamdată, nu e validă hotărârea. Calculele trebuie să fie refăcute. Cei de la primăria Aninoasa trebuie să se ocupe de asta. Și, deocamdată, nu se știe când va fi gata”, a precizat Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.
Experții au spus ce este de făcut, iar Consiliul Județean Hunedoara și Prefectura au întocmit o Hotărâre de Guvern prin care au cerut alocarea a 39.000 de lei din fondul de urgență. Cum au justificat autoritățile necesitatea alocării de fonduri? Au spus că populația e foarte săracă, mina s-a închis, iar bugetul local nu poate suporta cheltuiala.
Potrivit Hotărârii de Guvern trimisă spre aprobare la București, „din expertizele făcute rezultă că toate cele 20 de imobile se încadrează în clasa de risc seismic RsII şi necesită măsuri de consolidare urgente pentru a nu pune viața locatarilor în pericol. Analiza făcută de către conducerea Instituției Prefectului județul Hunedoara, a Consiliului Județean Hunedoara cu factorii de răspundere din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgenţă şi Primăriei oraşului Aninoasa a concluzionat că singura soluție pentru rezolvarea acestei probleme este întreprinderea demersurilor necesare către Guvernul României în vederea obţinerii finanţării pentru reabilitarea şi consolidarea celor 20 de imobile”, se arată în actul trimis Guvernului României.
Și, ca o justificare a acestui demers, autoritățile hunedorene au spus că „închiderea principalului agent economic (Exploatarea Minieră Aninoasa) a condus la reducerea substanţială a veniturilor la bugetul local, cu consecinţe nefavorabile în ceea ce priveşte finanţarea instituţiilor publice. Din cele prezentate, rezultă că bugetul local nu va putea susţine din veniturile proprii lucrările necesare pentru reabilitarea şi consolidarea celor 20 de imobile afectate, lucrări ce se ridică la valoarea de 39.900 mii lei”, se precizează în actul normativ.
Devizul general al unui obiectiv are valoarea de 1.996 mii lei. Adică, aceasta este suma pentru fiecare colonie. Acum, însă, actul va trebui refăcut.
Între timp, oamenii stau în locuințele improvizate în containere și primarul Nicolae Dunca s-a plâns că nu poate achita nici cheltuielile cu utilitățile, fiecare unitate fiind branșată la curent.
Diana Mitrache