Furt mai putin obisnuit într-un tren de cãlãtori, mai ales cã nici mãcar nu stia la ce i-ar folosi ”prada”. Protagonistul  furtului este un  pensionar de 60 de ani, din Petrosani, iar pãgubitul, mai tânãr cu 3 ani, tot din Petrosani, a cerut ajutor politistilor. Acesta le-a spus oamenilor legii cã i  s-a furat un stick de memorie, pe care îl folosea la o boxã portabilã, în timp ce venea cu trenul de la Craiova la Petrosani.  Pãgubitul le-a mai spus anchetatorilor cã alãturi de el a fost un alt petrosãnean, pe care-l bãnuieste de furt, bãnuialã care s-a dovedit a fi bunã.  ”În urma investigatiilor efectuate, politistii au identificat un bãrbat în vârstã de 60 de ani, din municipiul Petrosani, cu privire la care vor efectua cercetãri cu privire la comiterea infractiunii de  furt reclamate”,  precizeazã IPJ Hunedoara.  Pensionarul  suspectat de furt a fost gãsit si perchezitionat de politistii TF Petrosani, iar asupra lui a fost descoperit si stick-ul de  memorie. Întrebat ce voia sã facã cu el, hotul nu avea nici cea mai micã idee.  A fost încântat  de faptul cã  ”drãcovenia” cânta. Suspectul este  cercetat acum pentru furt.
Maximilian Gânju