Gropile de gunoi neconforme din tarã sunt în atentia Gãrzii Nationale de Mediu. Una dintre acestea este în Valea Jiului, la Vulcan.
Dupã ce Comisia Europeanã a initiat procedura de infrigement împotriva României, Garda de Mediu trateazã cu prioritate problema gropilor de gunoi.
“Problema depozitelor de deseuri neconforme, care trebuie urgent închise, a devenit prioritarã pentru institutiile de mediu si pentru autoritãtile locale, mai ales cã face parte din obiectivele stabilite cu UE odatã cu aderarea României la spatiul comunitar. Garda Nationalã de Mediu a continuat seria controalelor desfãsurate în fiecare sãptãmânã, sub coordonarea Ministrului Mediului, Gratiela Gavrilescu, la depozitele de deseuri care, conform calendarului stabilit cu UE, ar fi trebuit sã fie închise pânã acum. Comisarii GNM au fãcut verificãri la toate depozitele de deseuri de pe teritoriul României, iar rezultatul mãsurilor impuse a fost pozitiv în ceea ce priveste stadiul lucrãrilor de închidere a depozitelor aflate pe lista de infringement.
Astfel, din cele 68 depozite aflate pe aceastã listã: – 10 depozite municipale si 2 depozite industriale au fost închise/ecologizate – 6 depozite municipale si 7 industriale au înregistrat progrese în ceea ce priveste procesul de închidere, aflându-se în diferite stadii”, aratã o informare a Gãrzii Nationale de Mediu.
În data de 27 aprilie 2017, Comisia Europeanã (CE) a trimis România în fata Curtii de Justitie a UE pentru neîndeplinirea obligatiei de a revizui si adoptã planul national de gestionare a deseurilor si programul de prevenire a generãrii de deseuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deseurile (Directiva 2008/98/CE) si ale economiei circulare.
“GNM continuã seria controalelor sãptãmânale la toate depozitele de deseuri neconforme din tarã aflate pe lista de infringement, închiderea acestora rãmânând o prioritate în activitatea Gãrzii Nationale de Mediu”, mai aratã informarea Gãrzii de Mediu.
La Vulcan, autoritãtile locale au reusit sã facã un schimb de terenuri cu Complexul Energetic Hunedoara.
”Se aprobã schimbul de terenuri între U.A.T. Municipiul Vulcan si Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. Municipiul Vulcan cedeazã Societãtii Complexul Energetic Hunedoara S.A. terenul în suprafatã 19.792 mp, ce apartine domeniului privat al municipiului, înscris în CF nr. 61999 Vulcan, nr. cadastral 61999 (lotul 1) si CF nr.62000 Vulcan, nr. cadastral 62000 (lotul 2) având o valoare de 101 635 RON. Societatea Complexul Energetic Hunedoara cedeazã U.A.T. Municipiul Vulcan – domeniul public, terenul în suprafatã de 19.792 mp, înscris în CF nr. 60598, nr. cadastral 60598 (lotul 1) si CF nr. 60597, nr. cadastral 60597, (lotul 2), având o valoare de 101 580 RON”, aratã hotãrârea Consiliului Local Vulcan.
Monika BACIU