C er o infrastructură similară celei din Europa, sau măcar una mai bună. Vorbim de reprezentanții CFR, care în 15 septembrie declanșează o grevă de avertisment. CFR-iștii spun că le lispesc cel puțin 6.000 de oameni și asta pentru că salariile nu sunt atractive și nici nu se fac angajări.

Federaţia, cea mai mare şi mai reprezentativă organizaţie sindicală a ceferiştilor din România, afiliată la Blocul Naţional Sindical, anunţă public că în data de 15 septembrie 2023 va declanşa o grevă de avertisment care are scopul de a atrage atenţia asupra impasului în care s-a ajuns în ceea ce priveşte dialogul social dintre ceferişti şi stat. Aceştia precizează că toate etapele declanşării conflictului de muncă au fost deja parcurse.
Greva este declanșată pentru că
sindicatele susțin că bugetele de venituri şi cheltuieli nu au fost aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un
blocaj generalizat în sectorul feroviar.
„Nu există un plan de investiţii solid în ceea ce priveşte înlocuirea completă a
parcului de locomotive şi vagoane cu care lucrează astăzi CFR Călători. Românii, cu greu se vor întoarce în vagoane, în astfel de condiţii. Politicienii aflaţi în fruntea Ministerului Transporturilor ar trebuie să ştie că excepţiile întăresc întotdeauna
regula, motiv pentru care o simplă fotografie lângă un vagon de călători recondiţionat, nu rezolvă problema”, se arată în comunicatul de presă emis de sindicalişti.
Potrivit acestora, deficitul de angajaţi depăşeste 6.000 de oameni, iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.
Diana Mitrache