Smochin care face fructe o mare parte din an, vie sãlbãticitã cu struguri dulci si mai mari decât se fac în zonã, ori arbusti ornamentali rari de care nici bãtrânii nu stiu cum au apãrut. Sunt doar câteva din “minunile” gãsite într-o poienitã din Dealul Hategului, care au si o explicatie bazatã pe un mit al zonei.
Tara Hategului nu are doar zimbrii, parcul dinozaurilor pitici ori biserici, castele sau Muntii Retezat. Are mai multe „minuni” care abia asteaptã sã fie descoperite chiar dacã nu sunt la fel de importante ca si cele enumerate mai sus. Sunt însã la fel de uluitoare. Cel putin în ceea ce priveste povestea tesutã în jurul lor. În Dealul Hategului existã o poienitã în care un smochin a fost aclimatizat cu zeci de ani în urmã si chiar dacã n-a mai fost îngrijit de foarte multi ani, de când „stãpânul” lui a trecut în lumea celor drepti, încã face fructe. În aceeasi poienitã de deasupra de Hanul Bucura mai sunt si alte plante care rodesc mai mult decât în mod normal. Localnicii au o explicatie si spun cã o vrãjitoare este „vinovatã”.
Vrãjitoarea din deal
În poienita din deal, încã de pe timpul comunistilor trãia o femeie frumoasã care a fost izgonitã dintr-un sãtuc din Tara Hategului. Iubea un bãrbat care era însurat si de aceea sãtenii au decis sã o alunge. Femeia s-a aciuat lângã han si câteva sute de metri mai sus, pe deal, si-a fãcut o colibã. I-a plãcut cã nimeni nu o mai deranja si a hotãrât sã rãmânã. „Lumea a poreclit-o Pãsãroaia. Si-a fãcut casã si grãdinã ca sã aibã ce mânca. Trãia singurã acolo si nimeni nu avea curaj sã intre la ea pentru cã, asa se vorbea atunci, cã e vrãjitoare. Nu se ocupa cu vrãji rele ci doar pentru a-i „lega” pe oameni. Era frumoasã si fãcea descântece ca sã o iubeascã si pe ea un bãrbat frumos. Cât a trãit aici, vreo 60 de ani, a tot avut la bãrbati dar nici unul n-a luat-o de nevastã. Asa cã ea nu cred cã fãcea magie”, spune Marin, un localnic care a luat pãmântul unde a trãit „vrãjitoarea”. Nici comunistii nu au gonit-o din deal chiar dacã ocupase terenul abuziv. Securistii din Hateg se temeau de ea, credeau si ei cã face descântece.
Locul fermecat
Abia dupã moartea ei, în urmã cu vreo 15 ani, cei care au intrat în ograda femeii au descoperit o adevãratã grãdinã botanicã. „Avea o vie care fãcea struguri de masã, erau struguri albi, mari si foarte dulci. La fel cum se fac în viile de prin Moldova. Era plin de trandafiri de toate formele si culorile. Mai erau niste pomi pitici de zici cã erau palmieri si-i gãseai la fiecare colt al casei iar în mijloc avea un smochin mare. Am luat si eu un lãstar si s-a prins. De cinci ani se tot înmulteste si face fructe. Am pus si în grãdinã doi si au supravietuit iarna chiar dacã a înghetat afarã. Eu stiam cã smochinul trãieste la noi, dar mai la sud unde e cald. Via s-a sãlbãticit dacã n-a fost curãtatã si tot face struguri si acum. Smochinul a fost tãiat dupã ce s-a aflat de el. Oamenii care au case mai jos si-au luat sã-si punã la ei. Aproape la toti s-a prins si din iunie si pânã în octombrie face fructe moi si zemoase. A fost tãiat în fiecare an, dar din rãdãcina lui ies puieti primãvara. Nu-l poti stârpi. Oamenii încã mai cred cã fãcea vrãji si de aceea tot ce este în grãdinã rodeste”, spune un alt localnic. Smochinul poate trãi foarte bine si la noi, mai putin în zona de nord tãrii unde iarna este mai geroasã, chiar dacã este exotic. În primii doi ani, smochinii trebuie îngrijiti iarna iar apoi se descurcã singur si pe timp geros. În Roma anticã, smochinul era considerat un arbore sfânt pentru cã, Romulus si Remus au fost alãptati de lupoaicã sub un smochin.
Maximilian Gânju
