Universitatea din Petroșani vine cu o idee inedită și caută să finanțeze un proiect prin care aici să deschidă o grădină botanică din piatră. Este vorba despre un spațiu expozițional în care să fie expusă istoria de peste 28 de milioane de ani, a Văii Jiului. Exponatele sunt fosile de plante, care, cândva au format cărbunii.
Fosile culese acum de pe haldele de steril din Valea Jiului, dar și exemplare adunate de-a lungul anilor, vor face obiectul unor expoziții ce vor fi grupate sub titulatura unei grădini botanice inedite. O grădină botanică pentru că sunt plante fosilizate, dar în piatră, ele fiind defapt baza de la care, de-a lungul milioanelor de ani, s-a format huila. Este, practic, întreaga istorie a Văii Jiului, iar decanul Facultății de Mine ne-a vorbit despre această idee inedită.
„Ne propunem ca, în perspectivă, undeva la circa 5.000 de piese să reușim să colectăm. Am botezat acest proiect, concept, Grădina botanică din piatră, pornind de la simboluri și, acest proiect se vrea a fi un muzeu, o capsulă a timpului, care, prin intermediul plantei fosile să ne releve trecutul istoric al Văii Jiului”, a spus, în premieră pentru noi, conf univ dr inginer Csaba Lorinț, Decanul Facultății de Mine de la Petroșani.
Peste 1.200 de piese de pe halde și din minele din Valea Jiului sunt deja strânse. În ele se pot vedea rămășițe de plante, ori chiar cochilii de viețuitoare subacvatice. Plantele fosilizate sunt acum adunate de pe halde, pentru că aici se cam termină cu mineritul, iar locurile unde este depozitat sterilul încă păstrează în ele istoria. Până nu vor fi ecologizate, geologii vor să le dea viață, în acest muzeu. „Proiectul, așa cum mi-l imaginez eu, este de mare amploare. Pot exista expoziții permanente, temporare, chiar am gândit o variantă cu o expoziție itinerantă, care să fie prezentate, cu diferite ocazii în diferite muzee”, a mai adăugat decanul facultății.
Întreg proiectul așteaptă oportunitatea unei finanțări, pentru a prinde viață și Valea Jiului ar putea să aibă prima grădină botanică din piatră.
Diana Mitrache