George Litarczek este un pionier al medicinei care a avut o carierã în domeniul medical. Profesorul este ctitorul si seful de scoalã al anesteziologiei si terapiei intensive din România. Medicina si credinta nu pot fi despãrtite. Pentru George Litarczek nicio interventie chirurgicalã nu începea fãrã o rugãciune rostitã în gând, la fel cum nici ziua nu se încheia fãrã a-i multumi lui Dumnezeu. Medicul a devenit, recent, cetãtean de onoare al municipiului Petrosani. Profesorul ne povesteste cum a ajuns în Valea Jiului.
“Eu am ajuns în Valea Jiului nu ieri sau alaltãieri. O cunosc. Am fost pentru prima datã în 1965, cu Trabantul si am venit pe Valea Jiului si nu era soseaua asfaltatã. Era neasfaltatã si m-am dus sus la fosta Cabanã Parâng si am pus cortul lângã cabanã si am stat 3 zile. Am vrut sã mergem în Parângul Mare, dar nu am mai apucat. Duminicã, pe vremea lui Ceausescu fãceam coadã la benzinãrii, dupã sloganul “petreceti-vã un weekend de vis în statiile noastre Peco”. Asta era problema pe vremea aia, în loc sã te duci la plimbare, stãteai la coadã la benzinã. În altã duminicã circulau cu numere pare… Am umblat foarte mult pânã în 1977-1978, dar dupã aceea a fost mai restrictiv. De la Rusu ne-am dus în sus, am pus cortul acolo ca a doua zi sã mergem pânã în vârf, dar a început sã plouã. Am mai fost în Valea Jiului prin 1968-1969 si mi-a plãcut zona, dar numai în trecere. Apoi, în 1977 cu ocazia evenimentelor din anul 1977 (grevele minerilor –n.r.) si dupã deschiderea spitalului s-a fãcut sectie de anestezie, s-au luat niste mãsuri de sustinere a Vãii Jiului printre care a fost sã îi facã medic primar pe cei doi, Csontos la Lupeni si Samoilã aici (la Petrosani). Au dat primariatul cu mine, dupã care s-au simtit obligati sã mã invite aici. (…) Pe urmã mã invitau la simpozioane. Am început sã vin si în fiecare an veneam de 2-3 ori si de atunci, de minim douã ori pe an vin la Petrosani, fie la simpozioane, am venit în vacante, iarna la schi”, ne-a povestit profesorul George Litarczek.
A devenit medic pentru cã nu a avut de ales. Dacã nu se înscria la facultate, trebuia sã se înroleze în armatã, astfel cã George Litarczek a ales o carierã medicalã, desi era aplecat spre partea tehnicã a lucrurilor. De aici a pornit cariera în domeniul medical si asa s-au realizat primele anestezii moderne.
“La comandã am devenit medic anestezist. La comanda profesorului Nicolae Hortolomei, era profesor de chirurgie la Spitalul Coltã din Bucuresti. Am terminat facultatea si eram la el în clinicã când adusese un aparat de anestezie din America, nimeni nu stia sã umble cu el, iar de mine stia cã sunt tehnic. Eram tehnic din educatie de la tata, mã pusese sã fac ucenicia la atelierul auto, construisem aparate electronice…Am ajuns medic pentru cã în 1944 când a trebuit sã dau admiterea dacã nu dãdeam la Politehnicã sau la Medicinã mã trimiteau la scoala militarã pe front. Eu am scãpat de rãzboi. Am fost la cadre militare, dar câteva zile de apãrare pasivã, punct de observatie pe Arcul de Triumf în timpul bombardamentelor. Am “înghitit” câteva bombardamente. Apoi am fãcut facultatea si în 1950 am fost numit la profesorul Hortolomei si m-a luat la el. Mi-a pus în brate aparatul si mi-a zis sã mã descurc. Cu chiu cu vai m-am descurcat. Nu prea era literaturã, a trebuit sã iau niste cãrti rusesti, ruseste nu stiam, dar stiam chirilice pentru cã limba românã s-a scris cu chirilice. Am luat un dictionar si m-am descurcat, termenii erau medicali asa cã erau pe aproape, si am fãcut prima intubatie în 3 martie 1951 si de atunci profesorul avea deja în minte progresul, dar nu putea sã progreseze cu chirurgia dacã nu avea anestezie modernã. Chirurgie toracicã, chirurgie pulmonarã, chirurgie cardiacã, prima stenozã mitralã în 1953, primul cord deschis cu hipotermie în 1957…
Apoi am stat la Colta unde profesorul a mai fãcut ceva pentru chirurgia cardiacã unde trebuit un laborator de explorãri functionale si si-a angajat încã doi doctori, printre care si sotia mea, care de atunci au început sã lucreze în raze si de aia a murit anul trecut cu sclerozã pulmonarã prin iradiere, si s-a nãscut specialitatea de explorãri functionale, de anestezie si s-a nãscut chirurgia vascularã, cardiacã si urologia s-a despãrtit de chirurgie. Toate s-au întâmplat în acesti 10 ani cât am stat la Colta, la clinicã, iar în clinicã a venit un doctor scolit la Moscova care a ajuns conferentiar si ne-a preluat din mers si ne-a utilizat. A fost un sef foarte bun, cu idei foarte bune, iar ca ministru al Sãnãtãtii, din 1954 si pânã în 1965 nu a existat ministru mai bun decât el. A fãcut ordine în medicinã. Prima anestezie cu intubare trahealã si cu un aparat modern a schimbat anestezia. Ceea ce se fãcea înainte la noi, iar anestezia modernã era o prãpastie. Anestezia nu are rolul de a te face sã nu te doarã si sã stea bolnavul linistit. Anestezia are rolul de a te apãra de trauma chirurgicalã, de efectele vegetative si hormonale ale traumei chirurgicale ori anestezia de dinainte era agresivã ea însãsi. Se adãuga trauma anestezicã la trauma chirurgicalã. Anestezia modernã era conceputã în asa fel încât sã fie un antidot al traumei chirurgicale si e o prãpastie între conceptul de dinainte si conceptul actual. Asta necesitã aparaturã. Sala de operatie e o uzinã care s-a clãdit încetul cu încetul. Am fãcut prima intubatie în 1950, iar primul curs de anestezie l-a fãcut profesorul Burghele la Institutul de Perfectionare si Specializare al Medicilor în 1951, l-a preluat Hortolomei în 1952, m-a pus sã tin cursuri din 1952, iar eu de atunci tin cursuri de anestezie pânã în 1995 când am iesit la pensie si învãtãmântul de anestezie s-a cristalizat mai bine dupã legislatia din 1957 când au fost recunoscute specializãrile cu mecanismul si perioadele de formare, cu secundariat, specialitate primariat, cu examene de promovare din treaptã în treaptã. El a ajuns profesor universitar fãrã diplomã de bacalaureat. Dupã rãzboi a fost un haos îngrozitor, totul s-a dat peste cap, au venit si comunistii, care erau marea masã de oameni inculti din tarã, intelectuali comunisti erau câtiva”, ne-a mai spus profesorul George Litarczek.
Nicio interventie chirurgicalã nu este usoarã. Chiar si o banalã apendicitã putea deveni complicatã, mai ales în anii 1950.
“Toate interventiile sunt dificile. Unii zic cã o apendicitã e simplã. Da e simplã, dar dacã nu e simplã ce te facã. Asta nu stii dinainte. Totul e foarte simplu când stii sã faci, totul e foarte complicat când nu stii sã faci. Tehnicile chirurgicale de la începutul anilor 1950 cu cele de acum nu se comparã cu chirurgia endoscopicã, cu chirurgia roboticã, cu tot ce se face acum”, a mai povestit medicul.
L-a operat pe Gheoghiu Dej
Pãrintele anesteziei din România a avut contact si cu personalitãti istorice. De patru ori l-a operat pe Gheorghiu Dej. “Am avut tangente cu istoria României. În 1962 cu Botnãras, în acelasi an cu Gheorghe Gheorghiu Dej, urmatã de încã trei anestezii date lui Dej, iar dupã ce m-am angajat la Spitalul Elias, eram singurul doctor sef de sectie la douã spitale. I-am dat patru anestezii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, douã anestezii coanei Lenuta si la jumãtate din membrii CPEx. Am fost în miezul problemei medicale a Comitetului Central. Mai mult decât atât, a trebuit sã am relatii cu Securitatea, ca acolo era securistul lângã tine”, a mai povestit medicul. Intrat foarte tânãr într-o specialitate cu adevãrat tânãrã, Dr. Litarczek a avut o carierã în care viata lui s-a suprapus pe si a urmat dezvoltarea rapidã si spectacularã a noii ramuri medicale. El a adus în tarã, deîndatã ce au fost elaborate, toate metodele noi de anestezie si tratament intensiv si a tinut specialitatea si specialistii români în acelasi pas cu progresele mondiale.
Monika BACIU
