De două zile, echipe ale Gărzii de Mediu din Hunedoara sunt în Petroșani pentru a verifica mai multe depozite de deșeuri din zona noastră. Au fost o serie de reclamații și inspectorii spun acum că acțiunea este în toi.
După apariția în presă a imaginilor filmate pe dealul Golgota, dar și după mai multe reclamații ce au ajuns, inclusiv prin 112, la inspectorii de mediu, aceștia au demarat o amplă acțiune de verificare a spațiilor în care se depozitează deșeuri.
Și miercuri, dar și joi s-au făcut verificări în zona gropii neconforme de gunoi, dar și în spatele stației CFR din localitate.
„Și azi avem o echipă acolo și continuăm verificările. Avem și pe zona gării, undeva în spatele gării”, a precizat Dorel Bretean, șeful Gărzii de Mediu Hunedoara.
Inspectorii de mediu spun că depozitul de gunoi din dealul Golgota este folosit temporar, dar și că vor monitoriza acolo activitatea. Asta, deși locul este o fostă groapă de gunoi, închisă de peste un deceniu și jumătate.
„Dacă municipalitatea a hotărât că este o zonă de depozitare temporară pentru deșeuri inerte, poate face acest lucru, pentru că ele se pot reutiliza după concasare, la rambleerea unor drumuri. Depinde de ce au dânșii în plan cu acele deșeuri. (…) Din păcate, civilizația noastră și ce am învățat noi despre mediu, are și repercusiuni. Dacă lumea știe că acolo se duc deșeuri din construcții, se gândesc să mai scape de una-alta. Dar noi vom monitoriza zona și, cât de curând, o să vă spunem exact cum stau lucrurile”, mai spune Dorel Bretean, șeful Gărzii de Mediu Hunedoara, care cumva aruncă vina și pe cei ce duc acolo deșeuri, alții decât firmele agreate de primărie.
Dealul Golgota este, însă, un depozit de deșeuri ce provin din construcții, din curățarea zonelor verzi, dar acolo sunt vizibile cu ochiul liber și alte deșeuri, ce periodic, pentru a nu se observa dezastrul, sunt acoperite cu pământ provenit din vreo unitate minieră. Din păcate, muntele pe care și inspectorii de mediu îl cred temporar, crește cu fiecare an și nimeni nu vede în asta o problemă.
Primăria din Petroșani chiar a considerat un afront public, faptul că noi am sesizat problemele de mediu, la doi pași de oraș.
Petroșaniul nu mai are groapă de gunoi de mai bine de un deceniu și jumătate, iar singurul loc ce a funcționat ca deponeu, a fost cel temporar de la Dâlja. Teoretic, zona acestui deal este folosită de municipalitate, de prin 2016, ca zonă de depozitare a resturilor vegetale, însă, locul este împânzit de gunoaie de tot felul, cu titlul de TEMPORAR.
Diana Mitrache