Se pregătește o gală K1 la Petroșani, iar înscrierile au demarat deja. Vor veni aici să se întreacă copii și tineri din mai multe cluburi din țară. Este așteptat și Cătălin Zmărăndescu, pentru a ține la Petroșani un seminar destinat copiilor care vor fă facă din sport, disciplina de care au nevoie.

Gala „Fight night show” a ajuns la ediția cu numărul 4 și va avea loc în 24 mai. Sunt așteptați să se întreacă, la Petroșani, zeci de tineri pasionați. Unul dintre ei este și Cosmin, un tânăr care debutează în 24 mai, la profesioniști. „Sunt din Petrila și aștept ca, în gala de pe 24 mai, să lupt și să arăt ce pot să fac. De mic copil fac sport, dar de 3 ani, fac K1”, a spus Cosmin Alexandru Motoca.
„O nouă gală va fi în 24 mai, la Colegiul Economic Hermes din Petroșani. Vin cluburi din toată țara și noi sperăm să ne ridicăm la înălțimea acesteia. Avem și 4 mai un seminar cu Cătălin Zmărăndescu, unde, de asemenea, invităm cluburi din toată țara”, a adăugat Romulus Gabor, antrenorul de la Petroșani.
Acest sport îi adună pe copiii și tinerii din toate cartierele, dornici să devină mai buni și asta i-a scos pe mulți din cartierele sărace în care nu aveau nicio șansă să răzbească. „În primul rând, învață disciplina, respectul și să aibă un comportament adecvat. Învață și să anticipeze și eu cred că sportul nu e doar sănătate”, mai spune antrenorul lor, Romulus Gabor.
Zilele de 4 și 24 mai sunt dedicate sportului de contact și, la Petroșani sunt așteptați să vină sportivi pasionați din toate colțurile țării. N 4 mai, Cătălin Smărăndescu le va ține o demonstrație acestor tineri și va veni la Petroșani alături de copiii de la Academia care îi poartă numele.
Mesajul acestei gale este STOP DROGURILOR!, pentru că organizatorii vor să tragă un semnal de alarmă și să îndemne tinerii să facă sport, nu să se piardă pe calea prafurilor.

Diana Mitrache