Hotii de lemne din pãdure au forme legale prin care prãduiesc pãdurea. Mai multe controale ce au avut loc în Valea Jiului au scos la ivealã transporturi ilegale de lemne, arbori tãiati fãrã forme legale si fãrã avize.

Un comerciant din Vestul Vãii Jiului a fost amendat cu 5.000 de lei,pentru cã nu avea acte pe lemnele tãiate. Controlul a avut loc în urmã cu câteva zile, când politistii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul IPJ Hunedoara au verificat o societate comercialã din orasul Uricani având ca obiect de activitate prelucrarea si comercializarea de material lemnos. „În urma controlului, administratorul societãtii a fost sanctionat contraventional cu suma de 5.000 lei, pentru nerespectarea de cãtre emitenti a prevederilor legale privind modul de colectare si eliberare a avizelor de însotire a materialelor lemnoase”, spune Bogdan Nitu, purtãtorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Politistii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice au efectuat un control si în zona Câmpul Mielului, ocazie cu care au identificat 91 de cioate nemarcate de personal silvic din specia molid si fag. În urma verificãrilor efectuate s-a constatat cã cioatele nemarcate provin de la arbori tãiati de cãtre  angajati ai societãtii comerciale din Uricani.

Totodatã, politistii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice au efectuat o actiune cu privire la legalitatea transportului de material lemnos pe raza localitãtii Lupeni. „Cu aceastã ocazie au depistat un bãrbat de 49 de ani, conducãtor auto la societatea comercialã din Uricani ce a fãcut obiectul verificãrilor. Bãrbatul  transporta cu o autospecialã  material lemnos bustean de esentã fag în volum de 4,186 mc, fãrã aviz de însotire material lemnos si fãrã a avea aplicatã amprenta dispozitivului de marcat dreptunghiular, conform legislatiei în vigoare. În cauzã s-a luat mãsura sanctionãrii contraventionale a conducãtorului auto  cu amendã în valoare de 3.000 lei, iar materialul lemnos a fost confiscat.  În cauzã se vor continua cercetãrile în vederea stabilirii provenientei materialului lemnos”, a mai adãugat Nitu.

Diana MITRACHE